2.4 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialRĂSTURNARE de SITUAŢIE: Fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu cere OPRIREA incinerării

RĂSTURNARE de SITUAŢIE: Fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu cere OPRIREA incinerării

Fiul nelegitim al regizorului Sergiu Nicolaescu, al cărui nume nu a fost făcut public, a depus la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti o contestaţie prin care cere suspendarea procedurii de incinerare, potrivit România TV.

„Mama mea nu a încercat să facă publică această informaţie, întrucât suntem o familie onestă. Am depus o cere pentru stabilirea paternităţii”, se arată în contestaţia depusă în instanţă. El cere să nu fie distruse ultimele probe care ar putea confirma descendenţa sa.

Citeşte şi Ce lasă în urmă Sergiu Nicolaescu

„Am aflat de la început de la mama mea că sunt fiul cunoscutului regizor”, mai scrie acesta, în document. Totodată, cel care spune că este fiul nelegitim al lui Nicolaescu a depus şi o cerere pentru stabilirea paternităţii.

Amintim că regizorul Sergiu Nicolaescu a precizat, în 2010, într-un interviu acordat tabloidului Libertatea, în aprilie, de ziua sa de naştere, că, potrivit convingerii sale, ar avea un copil cu o femeie pe care a întâlnit-o în 1956.

„Era prin 1956, cred. A fost o femeie care m-a ales, să spun aşa. M-a ales să fiu tatăl copilului ei. Stătea pe aici, prin apropiere, într- o vilă mare, frumoasă. Era măritată. Roxana. Roxana Ghiaţă. Culmea, pe soţ îl chema tot Nicolaescu. Era inginer. Ea a născut un copil, un băiat. Sunt convins că era al meu. Dar a plecat în altă ţară la scurt timp. O vreme am încercat să aflu ce fac, pe unde sunt. N-am reuşit. Apoi au trecut anii şi am considerat că e prea târziu să mai intervin în viaţa cuiva”, a povestit Sergiu Nicolaescu.

Citeşte şi Sergiu Nicolaescu, CONDUS pe ULTIMUL DRUM. Trupul neînsufleţit al regizorului, depus la Cercul Militar Naţional

Pentru că incinerarea regizorului a stârnit multe polemici, în care a fost implicată inclusiv Arhiepiscopia, Dana Nicolaescu, soţia regizorului, a precizat că incinerarea a fost „dorinţa expresă” a soţului său, pe care i-a respectat-o, şi solicită presei să trateze „cu decenţa şi respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului ei”.

Iolanda Nicolaescu, sora marelui regizor Sergiu Nicolaescu, a declarat, vineri, la România TV, că fratele său va fi incinerat pentru că aşa fost dorinţa acestuia. Iolanda Nicolaescu, în vârstă de 86 de ani, a precizat că şi unchiul lor a fost incinerat, iar Sergiu Nicolaescu a vrut acelaşi lucru.

„Incinerarea a fost ideea fratelui meu. Am vorbit cu el de o viaţă să fie incinerat. Şi unchiu-miu a dorit acest lucru, şi el a spus că vrea tot aşa ca unchiul meu. Nu daţi vina pe nevastă şi pe nu ştiu ce. Nu vă luaţi după bârfe”, a declarat Iolanda Nicolaescu la România TV.

Trupul neînsufleţit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti. Incinerarea va avea loc într-un cadru restrâns, nefiind permis accesul presei.

Sergiu Nicolaescu a murit, joi, la Spitalul Elias, în urma unor complicaţii cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat după ce regizorul a fost operat de peritonită.

Cele mai citite

Avertisment dur de la Departamentul de stat al SUA: Parteneriatul Strategic cu România este în pericol

Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri noaptea, un avertisment dur în legătură cu alegerile din România. SUA sunt îngrijorate că alegerile ar...

Avertisment dur de la Departamentul de stat al SUA: Parteneriatul Strategic cu România este în pericol

Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri noaptea, un avertisment dur în legătură cu alegerile din România. SUA sunt îngrijorate că alegerile ar...

Italia a despăgubit în premieră victime ale crimelor naziste

Italia a plătit pentru prima dată despăgubiri victimelor crimelor de război naziste, dându-le 800.000 de euro moștenitorilor unui bărbat ucis într-un masacru civil din...
Ultima oră
Pe aceeași temă