Un CSM transformat într-un sindicat nu e util societăţii, mai ales că noi, cetăţenii, nu avem un cuvânt de spus în alegerea membrilor CSM.
Revocarea judecătorilor Ghica şi Danileţ din CSM, săptămâna trecută, a fost punctul culminant al unei campanii fără precedent de şubrezire a organismului care ar trebui să garanteze independenţa justiţiei. Poziţiile ferme în favoarea statului de drept, adoptate anul trecut, au adus CSM primele menţiuni pozitive în rapoartele de ţară ale Comisiei Europene, la pachet cu ura politicienilor care şi-au văzut zădărnicite planurile din vară, din cauză că o mână de oameni şi de instituţii nu s-au temut să le stea în cale. Au urmat campanii de denigrare la deja faimosul trust de presă controlat de domnul Voiculescu, campanii care au săpat adânc la imaginea tuturor celor care au cutezat să se opună tăvălugului care dorea anularea statului de drept în România.
Scânteia care a aprins focul în justiţie a fost alegerea unui procuror ca preşedinte al CSM. Politicienii USL s-au întrecut în a arăta de ce asta este inadmisibil – inclusiv ministrul Justiţiei, doamna Pivniceru, ne-a explicat că CSM se află sub ocupaţie. Am mai spus aici că alegerea unui procuror în fruntea CSM este la fel de legitimă ca alegerea unui judecător în aceeaşi funcţie. Orgoliul nemăsurat al judecătorilor a fost punctul slab utilizat de maeştrii manipulării pentru a declanşa procedurile de revocare.
Un singur detaliu a scăpat atenţiei organizatorilor acestei mişcări: membrii CSM nu pot fi revocaţi decât dacă nu îşi îndeplinesc sau îşi îndeplinesc necorespunzător atribuţiile încredinţate. Aşadar, nimeni nu poate fi revocat din funcţie pentru că nu mai este popular în sistem – dacă am accepta contrariul, ar însemna că CSM nu va mai putea lua niciodată decizii necesare, dar nepopulare în rândul magistraţilor (de exemplu, sancţionarea unor magistraţi) de teama revocării. De asemenea, a vota pentru un candidat sau pentru altul în cadrul procedurii de selecţie a preşedintelui CSM nu poate niciodată să echivaleze cu neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de membru CSM, pentru că în România nu există noţiunea de mandat imperativ şi fiecare are libertatea să voteze cu acel candidat care l-a convins mai mult.
Continuarea în Revista 22
