15 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialProtest spontan, în fața spitalului de Urgență Bârlad. Peste 60 de medici...

Protest spontan, în fața spitalului de Urgență Bârlad. Peste 60 de medici și asistente s-au solidarizat cu managerul Ştefan Constantinciu

Un protest spontan a fost declanșat, vineri după-amiază, la Spitalul de Urgenţă Bârlad. Peste 60 de medici și asistente s-au solidarizat cu managerul Ştefan Constantinciu care, în cursul dimineţii, şi-a dat demisia din funcţie, pe motiv că nu ar fi primit sprijin de la autorităţile locale, informează Mediafax.

Intrarea principală în Spitalul de Urgenţă Bârlad a fost ocupată, timp de aproximativ o oră, de peste 60 de medici şi asistente medicale din mai multe secţii ale unităţii, precum cele de Interne, Chirurgie, Obstetrică-Ginecologie şi Oncolgologie.

Acţiunea cadrelor medicale a fost una de solidaritate cu managerul spitalului, Ştefan Constantinciu, care, în cursul dimineţii, şi-a anunţat demisia din funcţie în cadrul raportului săptămânal de gardă.

"Managerul instituţiei a anunţat că este ultimul raport de gardă la care mai participă întrucât şi-a dat demisia. Din ce a lăsat să se înţeleagă, a renunţat la funcţie pe motiv că nu are sprijin de la comunitatea locală în desfăşurarea activităţii”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX responsabilul mass-media al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Adrian Ghiorghiu.

Potrivit acestuia, protestul medicilor şi asistentelor medicale nu a afectat desfăşurarea activităţii în unitatea medicală.

Demisia managerului Ştefan Constantinciu a fost confirmată de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

"Am fost informată de directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad despre demisia managerului. Practic, începând cu 16 octombrie, îşi încetează activitatea”, a precizat directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.

Managerul Spitalului de Urgenţă Bârlad nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere în ceea ce priveşte decizia de a renunţa la funcţie.

Cele mai citite

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...
Ultima oră
Pe aceeași temă