Obsesie de analfabet turistic, brandul de ţară nu se propune, ci se impune. Or, nu ştiu cât se impune la noi frunza verde, alt-fel decât în cântecele populare, dar e sigur că altele se impun în turismul românesc şi, în general, în definiţia ţării. Sigur, sunt de obicei lucruri superficiale, care apar la prima vedere, dar ştiut este că un trecător printr-o ţară străină nu stă să descifreze profunzimile, ci se mărgineşte să observe gradul de civilizaţie al acelei ţări, pe scurt, felul în care este tratat.
Pe plaiurile mioritice străinul este considerat o vacă de muls, fie că vine ca turist pentru câteva zile de relaxare (!), fie că vine ca investitor. Adevăratul nostru brand de ţară este plin se surprize neplăcute, atât pentru străinii care trec pe-aici, cât şi pentru noi înşine, care nu vom ajunge curând la fundul sacului de minciuni, hoţii mari şi găinării, manipulări, lipsă de fairplay, de cuvânt, de civilizaţie în general. De la vânzătoarea de ziare care-ţi adună senin zece bani în plus, iar când îi atragi atenţia îi sare tot ei muştarul, la marele om zis de afaceri, toţi fură cât pot şi pe cine pot, fie străini în trecere, fie conaţionali. Sunt deci aceştia o emblemă demnă de un brand de ţară.
De la salvamarul care dă cu şalupa peste o turistă străină şi după ce o răneşte fuge în mare viteză la proprietarul de restaurant care dă noaptea boxele la maximum şi abia îl potoleşti cu 112-ul, pe care vi-l recomand ca pe o instituţie într-adevăr europeană, promptă, corectă, civilizată, toată lumea se sinchiseşte numai de sine şi iar de sine, de ai zice că stă în block-startere să intre în politică la alegerile proxime. Toţi aceştia merită să figureze pe emblema aşa-zisului brand de ţară.
De la casiera din Bucureşti şi de oriunde de pe întinsul patriei, care fură câte 4-5 bani la un bon, la chelnerul hoţ la notă sau la proprietarul de restaurant care nu are casă de marcat, prezentând bonuri de mână ca acum 40 de ani, toţi sunt buni de pus pe afişul numit brand de ţară.
Dacă sunteţi pe litoral cu automobilul propriu, daţi o fugă până la proxima staţiune bulgară, ca să luaţi o mostră de comportament civilizat, de curăţenie şi de corectitudine. O să intraţi, e drept, în Dobrogea bulgară, pe o şosea cam peticită şi o să vă simţiţi ca acasă. Că şi o poză cu o şosea peticită sau cu gropi ar sta bine în brandul nostru de ţară.
Cred că putem să mergem şi mai departe, să afişăm pe brandul de ţară un contract între rudele unui ministru şi un minister, eventual, chiar cel păstorit de ruda contractanţilor. Am putea să o punem pe brandul de ţară pe d-şoara Elena Băsescu şi textele dumneaei agramate, de la „succesuri” la mai recenta înfierare a dlui Cristian Preda. Poate că n-ar fi lipsit de interes, asta mai ales pentru investitorii străini şi chiar şi autohtoni, un şir de cópii ale hotărârilor de guvern care se bat cap în cap sau care corectează azi ce au votat ieri, tip modificarea din lună în lună a Codului Fiscal. Oarecum în acelaşi capitol de performanţe româneşti s-ar înscrie, poate, şi neaccesarea cu îndârjire a fondurilor europene din motivul evident că nu se mai pot face escrocherii cu ele. Pentru că OLAF te prinde şi dai banii înapoi. Pentru că un particular care ar dori să-şi promoveze un proiect trebuie să promită că va da 25% din sumă oficialului care se ocupă cu proiectele. Tot la acest capitol se înscrie şi cotizaţia celor cu drepturi speciale, cum ar fi revoluţionarii, către primarul care le acordă terenul decis de lege. Ştiţi probabil cât trebuie să cedeze din acel teren revoluţionarul care are norocul să găsească un primar care să-i acorde dreptul. Deci ai dreptul la 1.000 mp, dar vei avea în realitate doar 600 mp, pentru că restul îl ia primarul. Altfel primarul n-are teren de dat! Ar fi interesant de cercetat ce au făcut cu el toţi cei care au primit acest drept şi cât mai stăpânesc din terenul respectiv după ce au semnat de primire.
Dar brandul de ţară ar mai putea cuprinde şi multe altele, cum ar fi promovarea nulităţilor supuse sau prietene politice în diverse posturi unde se cer competenţe. Salarizarea la nivel de ajutor social a medicilor e şi ea o sursă de brand de ţară. De exemplu, iată o reclamă posibilă: veniţi în ţara unde medicii sunt plătiţi mai prost decât şoferii miniştrilor, iar miniştrii habar nu au de domeniul pe care-l conduc! Veniţi în ţara unde puteţi obţine un certificat medical de nevăzător, deşi vedeţi foarte bine ca să conduceţi un automobil! Un vers din Goethe spunea cam aşa: „Cunoşti tu ţara unde înfloresc lămâii?”. Versul acesta ar putea fi adaptat pentru patria noastră cam aşa: cunoşti tu ţara unde înfloresc corupţii? Şi încă în toate anotimpurile, că perenitatea acestora e nepăsătoare la iarnă, vară, primăvară, toamnă. Ba, mai nou, şi la Agenţia Naţională de Integritate. Poate DNA să-i mai sperie. Însă, vorba poetului, foarte puţin.
Numai spaţiul mă face să mă opresc, realitatea românească e nesecată şi ar putea produce zeci sau sute de astfel de branduri de ţară, sincere şi realiste, care să nu înşele pe nimeni. Nici cu frunze verzi furate de pe la alţii, nici cu miniştri care nu se pricep, oricum, la nimic.
Dar faimosul Minister al Turismului şi Dezvoltării putea pur şi simplu să împrumute de la nemţi această frumoasă chemare: „Mergeţi în România. Maşina dvs. este deja acolo”.
Nicolae Prelipceanu este publicist
