4.7 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSpecialProiecţii de filme, în penitenciare din România

Proiecţii de filme, în penitenciare din România

În perioada 15 septembrie – 1 octombrie, cinci lungmetraje românești vor fi proiectate în două dintre penitenciarele din România – Penitenciarul Bucureşti Jilava şi Penitenciarul de Femei Târgşor din judeţul Prahova, în cadrul proiectului "Filme după gratii – proiecţii în penitenciare".

Astfel, persoanele deţinute din aceste două închisori vor avea ocazia să vizioneze şi să discute mai apoi despre filmele "Marfa şi banii", de Cristi Puiu, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, "California Dreamin' (nesfârşit)", de Cristian Nemescu, "Poliţist, adjectiv", de Corneliu Porumboiu, şi "Love Building", de Iulia Rugină.

Proiectul mizează să îndeplinească două ţinte: educarea culturală şi deschiderea a noi orizonturi creative pentru cei fără acces liber la cultură pe de o parte şi, pe de altă parte, promovarea filmului românesc într-un spaţiu nou şi atipic.

Graţie unei activităţi cuturale în esenţă itinerante, se va încuraja mobilitatea culturală pe teritoriul României, familiarizarea deţinuţilor cu cinema-ul românesc contemporan şi încurajarea acestora în direcţia comunicării deschise şi argumentate sub forma unor discuţii libere după vizionare. Fiecare proiecţie este urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri, în care spectatorii îşi vor putea prezenta impresiile despre filmele vizionate.

Organizatorii îşi propun să reia seria de proiecţii în penitenciare în 2015, urmând ca filmele româneşti să fie proiectate în alte închisori din ţară. Filme după gratii a fost unul din cele 15 proiecte selecţionate să participe la Transilvania Talent Lab (TTL), ediţia a treia, organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF 2014). Detaliile, structura, conceptul şi implementarea proiectului au fost pe larg discutate alături de experţii TTL, în cele cinci zile de training.

Cele mai citite

Campionatul european de handbal feminin-EHF EURO 2024: România-Serbia 27-25. România s-a calificat în grupele principale

Naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, care are loc în Austria, Ungaria...

Elena Lasconi: România nu este de vânzare şi nici de dat cadou Rusiei

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, afirmă că a constatat în societate „frică” în urma primului tur de scrutin, având în vedere că...

SUA dezacord pentru construcția unei baze militare israeliene în Fâșia Gaza

Statele Unite şi-au exprimat marţi opoziţia faţă de orice construcţie permanentă a unei baze militare de către Israel în Fâşia Gaza, la o zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă