14.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialProiecte cu bani europeni, în faliment

Proiecte cu bani europeni, în faliment

Edilii din Galaţi şi Brăila încearcă să finalizeze lucrările ISPA prin strategii stahanoviste, în condiţiile în care firma turcă ce a câştigat licitaţiile pentru 7 proiecte ISPA a intrat în insolvabilitate.

Proiectul ISPA „Apă – Canalizare”, pentru construirea staţiei de tratare şi a 86 km de reţele de canalizare pe străzile Galaţiului, început în 2006 şi care ar fi trebuit să fie finalizat de la începutul anului, este în mare întârziere, fiind finalizate doar 65% din lucrări. Deşi mai toate străzile din zonele centrale sunt brăzdate de şanţuri, la acest moment mai trebuie săpate şanţuri pe alte 47 de străzi, din care, conform noului grafic, 39 ar trebui rezolvate până în luna decembrie. Principala dificultate cu care se confruntă Primăria Galaţi este intrarea în faliment a firmei turceşti Yapi System, cea care a câştigat licitaţia internaţională pentru proiectele ISPA de la Galaţi şi alte 6 oraşe din România.

„Din lucrarea contractată de Yapi System mai sunt de executat lucrări în valoare de 7 milioane euro, iar la lucrările contractate de Vega 93, adică partea de conducte, mai sunt de executat lucrări de 5 milioane euro. Eu nu-mi fac griji cu Vega 93. Îmi fac griji cu Yapi, pentru că ăştia în fiecare zi mai primesc câte o lovitură. Vor mai ceda din lucrări”, ne-a declarat primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae. Yapi System a obţinut contractul de 20.131.989 euro, de construire a Staţiei de Epurare a Apelor Uzate de la Galaţi, al cărei termen de predare era 20.01.2010, şi contractul pentru “Reabilitare staţie tratare apă potabilă şi staţii pompare”, în valoare de 9.119.117 euro, ce trebuia finalizat până pe 02.03.2010. Primele semne ale falimentului Yapi au apărut în ianuarie 2010, când lucrările erau întârziate de la 6 luni la 2 doi ani pe toate cele 7 şantiere ale Yapi System din ţară  şi municipalităţile în cauză erau ameninţate cu returnarea zecilor de milioane de euro la Uniunea Europeană. În martie, şeful statului a obţinut de la Comisia Europeană o prelungire a contractelor ISPA.  

În 10 ani, 15% din Proiectul ISPA

O situaţie mai complicată este la Brăila, unde Proiectul ISPA „Apă Canalizare” a fost demarat în 2000, iar acum este finalizat numai 15%. Proiectul 2000/RO/16/P/PE/010 vizează construirea staţiei de tratare (19.484.292 euro) şi reabilitarea şi extinderea reţelelor de canalizare şi colectorul de pe strada Roşiori (22.424.678 euro).Termenul ISPA a fost prelungit, iar primăria încearcă să finalizeze proiectul ca să nu piardă finanţarea.

Cele mai citite

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Când se prăbușește șandramaua useristă nășită de rețea?

Cuvintele “stație”, “rețea”, “releu” fac parte din limbajul codat al sistemului de intelligence, decapitat - din păcate, doar temporar - zilele acestea, prin inculparea...
Ultima oră
Pe aceeași temă