14.6 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialProfesorii şi cadrele medicale au ieşit în stradă

Profesorii şi cadrele medicale au ieşit în stradă

Profesorii şi cadrele medicale clujene au ieşit în stradă pentru a se plânge de salariile mici pe care le primesc şi de neregulile şi blocajele din cele două sisteme, al educaţiei şi al sănătăţii. Oamenii au scandat şi au fluierat în faţa Prefecturii Cluj împotriva guvernului şi au cerut demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, şi a preşedintelui Traian Băsescu, dar şi a premierului Emil Boc.

Protestele continuă

În cea de-a 11 zi de proteste care au avut loc în Cluj în ultimele două săptămâni, profesorii şi cadrele medicale au decis să iasă şi ei, dar în cadrul unui miting autorizat. Ei au spus chiar că se delimitează, ca organizaţii, de celelalte proteste care au avut loc. “Nu am vrut să se dăm manifestaţiei noastre o altă interpretare, să se zică că am vrut să deturnăm mitingul organizat de societatea civilă. Membrii noştri de sindicat, pot, nu-i îngrădeşte nimeni, să participe la ele pentru că nemulţumirile lor sunt şi nemulţumirile noastre. Dar noi am ales o formă autorizată, nu vroiam ca sindicatele să fie acuzate că propagă dezordinea în oraş”, a declarat Ştefan Roman, liderul Sanitas Cluj.

La rândul său, liderul Sindicatuluui Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj, Lucia Cojocaru, a spus că profesorii au ales şi ei un miting separat pentru a atrage mai tare atenţia asupra problemelor din sistem.

“Dorim să ne delimităm de toate acţiunile civiste, să atragem atenţia asupra învăţământului şi a sănătăţii, care sunt în colaps”, a spus Lucia Cojocaru. Liderii de sindicat au avut, în timpul mitingului, şi o întâlnire cu prefectul Florin Stamatian căruia i-au înmânat revendicările lor.
“Nemulţumiririle noastre sunt multe pentru că sistemul este compromis. După Băsescu totul va cădea, ca un castel de cărţi de joc, deşi istoria ne spune că dictatura nu cade”, a declarat un profesor.

Profesorii şi cadrele medicale au scandat ore în şir lozinci precum “Fie pâinea cât de rea, tot vă iau un sfert din ea”, “Decât înc-un an cu bădica Traian, mai bine în Afganistan”, “Diferenţa dintre un leu şi un euro: un euro”, “Pe bolnavi vrei să-i tratăm nu să îi îmbălsămăm”, “Iarna nu-i ca vara, nu te mai vrea ţara”. Liderul Sanitas Cluj, Ştefan Roman a adăugat şi că sindicaliştii cer finanţarea sistemului medical cu 6 la sută din PIB.

 

Cele mai citite

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Florian Coldea, de la apartamentul de la etajul 7 din Sectorul 3, la vila din Pipera

Punerea sub control judiciar a fostului prim adjunct al SRI, Florian Coldea, a scos în evidența și faptul că acesta locuiește într-o vilă...

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...
Ultima oră
Pe aceeași temă