Mai mulți procurori din DNA au fost, luni după-amiază, la sediul Secretariatului General al Guvernului, informează Digi 24.
UPDATE 23,00: Mai multe persoane din cadrul SGG ar fi fost chemate la DNA, în perioada următoare, în acest dosar în care au fost ridicate documente de la sediul Secretariatului General al Guvernului, afirmă surse neoficiale.
Aceleaşi surse au declarat că în acest dosar ar fi vizată o consilieră a şefului Secretariatului General al Guvernului, Mihai Busuioc.
Procurorii au discutat cu mai mulți angajați ai SGG și au ridicat o serie de documente.
Șeful SGG este Mihai Busuioc, socotit un apropiat al liderului PSD, Liviu Dragnea. Mihai Busuioc a fost șef al SGG pe timpul lui Sorin Grindeanu, care în cele din urmă l-a înlăturat din funcție. Noul premier, Mihai Tudose, l-a repus pe Busuioc în funcția de șef al Secretariatului General.
Știre în curs de actualizare