Listele cu revoluţionarii care au primit câte un hectar de teren şi spaţii comerciale în baza Legii 341/2004 sunt tabu la Galaţi şi, în pofida eforturilor jurnaliştilor de a intra în posesia acestor liste în baza Legii 544/2001, primarul Dumitru Nicolae refuză să le facă publice. Jurnaliştii gălăţeni au depus mai multe astfel de cereri. La prima dintre ele nu au primit nici un răspuns, ci doar o explicaţie evazivă a primarului, că „domnul Stoleru lucrează la întocmirea situaţiei”.
Lupul paznic la oi
Eugen Stoleriu este consilier al primarului Galaţiului şi cel care se ocupă de rezolvarea problemelor revoluţionarilor în cadrul Primăriei Galaţi. El este revoluţionar în baza dosarului SSPR nr. 6838/01.11.2004, dar, potrivit CNSAS, a fost colaborator al Securităţii şi a făcut poliţie politică. A dat în judecată consiliul, iar în dosarul 8166/2/2009 instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa din 09.03.2011, prin care a stabilit că Eugen Stoleriu a fost colaborator al Securităţii. Stoleru nu a făcut recurs împotriva sentinţei. La cea de a doua adresă în baza Legii 544, primarul Dumitru Nicolae a comunicat Societăţii Jurnaliştilor „Dunărea de Jos”, o „listă scurtă” pe care i-a dat-o omul său de încredere, Eugen Stoleriu. E o listă cu şase revoluţionari care au primit spaţii comerciale şi 16 care au primit câte un hectar de extravilan, în condiţiile în care la Galaţi sunt înregistraţi peste 180 de revoluţionari.
Cine e pe lista scurtă
Potrivit „listei scurte”, au primit terenuri Stelian Bulgaru, Valentin Alexa, Cezar Rogoz, Gelu Tudose, Nicu Căpăţână şi Vasili Vârlan, iar spaţii comerciale au primit următorii revoluţionari: Victor Balint, Elisaveta Bobocel, Petru Braşoveanu, Stelian Bulgaru, Adrian Bulgaru, Laurenţiu Gafiţuc, Săndel Leuştean, Aurel Manofu, Valter Manofu, Marin Vasile, Constantina Picătureanu, Doru Piţu, Ilie Pleşcan, Eugen Stoleriu, Gelu Tudose şi Cătălin Verholeac. Din „lista scurtă” lipsesc zeci de revoluţionari care nu au avut nimic de ascuns şi au recunoscut public că au primit un hectar de teren extravilan, printre aceştia fiind, spre exemplu, Emil Ţuicu, în prezent consilier judeţean. Se ştie că 1 ha de teren în zona de agrement de pe malul Lacului Zătun a primit şi Vlad Vasiliu, director al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, revoluţionar cu certificatul LRM-V-16, dar şi fost colaborator al Securităţii în perioada 1980-1989, când şi-a spionat colegii din teatru. Din lista revoluţionarilor care au primit spaţii comerciale lipsesc Dumitru Stelianide şi directorul Teatrului Muzical „Nae Leonard”, Florin Melinte, ambii revoluţionari, dar şi foşti colaboratori ai Securităţii.
Revoluţionari… surpriză
La Galaţi nici nu se ştie foarte bine cine este revoluţionar. Pentru mulţi este o surpriză că printre revoluţionari se regăseşte şi Traian Mândru, care a fost prefect PDSR de Galaţi din 2001 până în august 2004. În decembrie 1989, Traian Mândru era directorul Fabricii Armare din Şantierul Naval. În zilele revoluţiei, nu a fost nici membru al comitetului provizoriu, nici măcar implicat în activitatea gărzilor patriotice. După ce 20.01.1990 a avut loc o revoltă a navaliştilor, în cadrul căreia au fost izgoniţi din şantier toţi foştii directori, Traian Mândru a lucrat ca vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie, cu excepţia perioadei în care a fost prefect. Acum este deţinătorul certificatului de revoluţionar Seria LRM-M nr 1198.
Şi un alt fost prefect PDSR de Galaţi, Nicolae Beuran este revoluţionar, fiind deţinătorul certificatului Seria LRM-B nr 1735. În decembrie 1989 Beuran era unul dintre secretarii judeţenei PCR Galaţi. Tot revoluţionar devenise şi Benone Puşcă, secretar la Comitetului Municipal PCR. El a deţinut certificatul nr. 13.656, dar acum nu mai este printre revoluţionarii reconfirmaţi de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.
“Luptătorul” ascuns în beci, la Revoluţie
La un moment dat a încercat să devină revoluţionar şi Eugen Durbacă, în prezent preşedinte al PC Galaţi şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi. În decembrie 1989, Durbacă era director la Întreprinderea de Utilaj Greu Galaţi şi membru supleant al Comitetului Central al PCR.
Pe 22 decembrie a fost nevoit să fugă din calea muncitorilor furioşi pentru că le oprea bani din salarii şi prime, dându-le la schimb cartonaşe, legitimaţii de susţinător a echipei de fotbal a întreprinderii.
În zilele revoluţiei, Durbacă a stat ascuns în comuna Jorăşti, în beciul casei bunicii prietenei fiului său. În 1999, când era primar PDSR, a profitat de filiera lui Bebe Ivanovici şi şi-a luat certificatul de revoluţionar nr. 13.162. La dosarul în baza căruia a devenit revoluţionar era anexată şi „Fişa Luptătorului”, în care cei care ar fi confirmat participarea lui Eugen Durbacă la revoluţie erau Dan Dulamă, directorul general al Centralei Industriei Siderurgice din 1989 şi alt membru al CC al PCR, precum şi doi colegi de partid: deputatul PDSR Sandu Florentin şi senatorul PDSR Ilie Plătică Vidovici.
Vidovici a negat că ar fi dat vreo declaraţie în favoarea lui Durbacă: „Pe 22 decembrie, Durbacă era la trei metri sub pământ de frica oamenilor care voiau să-l jupoaie”. După ce a ieşit la iveală tărăşenia, Eugen Durbacă a fost cercetat penal pentru obţinerea frauduloasă a certificatului de revoluţionar, dar nu a păţit nimic, pentru că procurorii i-au pierdut dosarul.
