Primele trei case construite de Agentia Nationala a Locuintei in orasul Bocsa (judetul Caras-Severin) pentru cei care au ramas pe drumuri in urma inundatiilor au fost predate, ieri, beneficiarilor. La eveniment a participat si prefectul Gavril Soran, precum si o delegatie din partea ANL.
Astfel, familiile Gheata, Robu si Agape au primit cheile de la noile case. Fostele constructii au fost luate de ape in luna aprilie a acestui an. Noile locuinte – o casa cu doua camere si doua cu cate o camera – au fost construite in doar 45 de zile de catre firma „Xenia” din Ploiesti, care a castigat licitatia organizata de Guvern.
Comisia de receptie ANL a fost condusa de directorul general al Agentiei, Gheorghe Popescu. Acesta a afirmat ca „s-a lucrat excelent, iar conditiile oferite locatarilor sunt dintre cele mai bune”.
Aceeasi firma mai are in constructie in judet o casa la Berzeasca, patru la Sosdea, trei la Ghertenis, doua la Oravita si alte trei la Farliug. Fiindca termenele au fost respectate conform contractului, constructorii se vor muta apoi in judetul Timis, unde se vor apuca de refacerea caselor din Foeni.
La inaugurare au fost prezenti si preoti, care au sfiintit noile locuinte ale sinistratilor.