16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul din Băicoi, trimis în judecată pentru contracte ilegale

Primarul din Băicoi, trimis în judecată pentru contracte ilegale

Primarul oraşului Băicoi, Ciprian Stătescu, a fost trimis în judecată, miercuri, pentru conflict de interese, după ce ar fi încheiat în mod nelegal mai multe contracte, informează Mediafax.

Conform rechizitoiului întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în perioada 18 martie 2011 – 21 noiembrie 2013, Stătescu, în calitate de primar al oraşului, a îndeplinit 45 de contracte de achiziţii şi note de comandă, “prin care s-a realizat un folos material în cuantum de 2.462.664 lei, în patrimoniul SC SI SRL Băicoi, persoană juridică cu care inculpatul s-a aflat în ultimii cinci ani în raporturi comerciale (derulate prin intermediul firmei SC MS 2200 SRL, al cărei unic asociat este, societate comercială care a realizat un beneficiu în valoare de 1.707.572 lei)”.

Procurorii precizează că, în 11 aprilie 2011, primarul oraşului Băicoi a încheiat un contract cu o persoană juridică, respectiv cu SC NC SRL, cu care în ultimii cinci ani a avut mai multe legături comerciale, prin intermediul societăţii comerciale MS 2200 SRL. Aceasta ultimă firmă îl avea ca asociat unic pe Ciprian Stătescu, dar a fost administrată, de fapt, o perioadă, de sora sa şi, ulterior, de mama sa. În urma contractului, persoana juridică a beneficiat de un câştig în cuantum de 35.994 de lei.

Totodată, în cursul lunii februarie 2012, Stătescu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încheiat alte trei contracte de achiziţie publică cu firma mai sus menţionată, pentru care societatea comercială a beneficiat de un folos material în cuantum de 189.111 lei, precizează anchetatorii.

Dosarul urmează a fi soluţionat de judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti.

Potrivit unui comunicat de presă din 10 decembrie 2013, Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală de către primarul oraşului prahovean Băicoi, care a aprobat plăţi de peste 75.000 de lei către firma mamei sale şi şi-a angajat sora într-o funcţie de conducere.

Cele mai citite

Iohannis – dă-mi-o mie, NA-TO mie

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis reinventează schema clasică din blaturile fotbalului românesc. În loc de consacrata “dă-mi-o mie, na-ți-o ție”, șeful de la...

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor externe din...

OFICIAL. Massimiliano Allegri a fost demis de Juventus

Clubul de fotbal Juventus Torino a anunțat vineri, 17 mai 2024, demiterea antrenorului Massimiliano Allegri. Anunțul vine la doar două zile după ce echipa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă