11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul Braşovului, George Scripcaru, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Primarul Braşovului, George Scripcaru, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub control judiciar, fiind acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, și participație improprie la această infracțiune.

În acelaşi dosar este citat şi Cristian Radu, la data faptei director al Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat DNA, remis redacţiei România Liberă, în perioada 2007 – 2015, George Scripcaru ar fi exercitat influența reală asupra directorului R.A.T Brașov și l-ar fi determinat să-și încalce atribuțiile de serviciu și să achiziționeze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziția primăriei Brașov, semnându-se în acest sens mai multe contracte și acte adiționale.

Scopurile urmărite de edil ar fi fost obținerea unor foloase personale, constând în folosința exclusivă a mașinilor respective, dar și neplata costurilor pentru întreținerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii și reparații).

Pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosința Primăriei Brașov sunt utilizate în interesul său personal, primarul George Scripcaru a solicitat aceleiași persoane din conducerea R.A.T. Brașov ca, în cazul în care pe adresa societății vor veni solicitări din partea Poliției Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat care astfel să fie sancționat contravențional în locul edilului.

Ca urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 120 lei și 2 puncte penalizare, menționându-se că a depășit viteza maxim admisă în localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective, adaugă procurorii DNA.

În realitate, autoturismul fusese condus de politician, rezultatul fiind obținerea de foloase necuvenite pentru acesta,constând în faptul că nu figurează în evidențele Poliției cu sancțiuni contravenționale și nu a plătit amenda respectivă.

În același context, în perioada 2013-2015, în scopul facilitării utilizării de către primarul Scripcaru a unuia dintre autoturisme,  Cristian Radu, în calitate de director al Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Brașov, exercitându-și defectuos atribuțiile de serviciu, a dispus întocmirea și semnarea unei convenții prin care s-a acordat folosința gratuită a mașinii în interesul personal al edilului și ulterior a aprobat sumele de bani necesare pentru întreținerea acesteia.

Prejudiciul adus R.A.T Braşov este de 630.665,33 lei, reprezentând contravaloarea autoturismelor achiziționate și cheltuielile suportate cu întreținerea/utilizarea acestor autoturisme, sumă cu care Regia Autonomă de Transport Brașov RA s-a constituit parte civilă în procesul penal.

De asemenea, a mai fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține lui Cristian Radu. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă