12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul Bacăului, Romeo Stavrache, rămâne în arest la domiciliu

Primarul Bacăului, Romeo Stavrache, rămâne în arest la domiciliu

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavrache, rămâne în arest preventiv la domiciliu, potrivit deciziei magistraților de la Curtea de Apel Bacău. În aceste condiții, prefectul judeţului Bacău, Ioan Ghica, a semnat, luni, ordinul pentru suspendarea mandatului pe perioada aplicării măsurii, informează Agerpres.

La finalul săptămânii trecute, Curtea de Apel Bacău a respins contestaţiile formulate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) şi de Romeo Stavarache împotriva deciziei Tribunalului Bacău, din 3 martie, prin care s-a dispus plasarea edilului în arest la domiciliu pentru 30 de zile. 

Procurorul DNA ceruse arest la domiciliu pentru edilul şef al municipiului Bacău, iar avocaţii au solicitat scoaterea sa de sub prevederile măsurii de control judiciar. 

Romeo Stavarache a fost prezent la şedinţa de judecată de la Curtea de Apel, el părăsind Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău unde unde fusese transportat cu o ambulanţă, pe 1 martie, după ce i se făcuse rău în timpul derulării unui termen din procesul în care este judecat la Tribunalul Bacău pentru fapte de corupţie. 

Citește și: Omul de afaceri Costel Cășuneanu, suspectat de dare de mită în dosarul lui Romeo Stavrache

Romeo Stavarache a fost acuzat de procurori că a luat legătura cu martorii din dosar, angajaţi în primărie, atât în scris, cât şi prin intermediari, mesajele transmise de el fiind considerate presiuni şi ameninţări la adresa martorilor. 

Propunerea DNA de înlocuire a controlului judiciar a avut în vedere, însă, şi incidentul din august 2015 când doi angajaţi ai primăriei Bacău, martori în procesul de corupţie în care este judecat Stavrarache, ar fi fost împiedicaţi, din dispoziţia acestuia, să intre în sala de şedinţe a Consiliului Local unde era prezent edilul local, incidentul fiind catalogat de procurori “o dovadă de rea credinţă din partea primarului’. 

Citește și: Primarul din Bacău va sta o lună în arest la domiciliu

Anterior pronunţării arestului său la domiciliu, Stavarache lăsase să se înţeleagă că va candida la un nou mandat pentru funcţia de primar al municipiului Bacău din partea unei formaţiuni politice pe care nu a dorit, însă, să o facă cunoscută. 

Romeo Stavarache este judecat alături de alţi patru inculpaţi într-un dosar în care procurorii DNA indică, în rechizitoriul prezentat instanţei, faptul că în perioada 2008 – 2011, direct sau prin intermediul inculpaţilor Constantin Apostol şi Liviu Goian, edilul ar fi pretins şi primit de la patru oameni de afaceri băcăuani diverse sume de bani pentru sponsorizări, care, însă, nu se regăsesc în contabilităţile entităţilor pentru care au fost solicitaţi. 

Apostol şi Goian sunt judecaţi împreună cu Liviu Cenuşe sub control judiciar, iar Costel Căşuneanu, al patrulea inculpat în dosar, este în stare de libertate. Pentru cei vizaţi în dosar acuzaţiile sunt de luare de mită, complicitate la luare de mită, respectiv dare de mită. 

Cele mai citite

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...
Ultima oră
Pe aceeași temă