12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialPrima reacție a lui Ponta, după operație. Premierul confirmă că nu este...

Prima reacție a lui Ponta, după operație. Premierul confirmă că nu este în țară

Premierul Victor Ponta a confirmat, marți dimineață, pe Facebook, că nu este în țară, după ce surse citate de România Liberă au arătat, luni, că primul ministru va efectua o operație de ligament la o clinică din Turcia, care aparține familiei președintelui Erdogan. 

Operația la care a fost supus premierul nu este o intervenție complicată, potrivit medicilor citați de România Liberă, care ar fi putut fi realizată și în România. 

Citește și: Surse: Premierul Ponta s-a internat la o clinică a familiei Erdogan

Primul ministru a precizat că operația de ligament a fost mai complicată decât anticipase, dar este încrezător că până în decembrie va putea face sport din nou.

Totodată, primul ministru a subliniat că are toată încrederea în medicii români și a ținut să-i mulțumească doctorului Ionuț Codorean, care a fost alături de el în timpul operației.

Ponta a transmis un mesaj și celor care s-au ”bucurat” de necazul lui, subliniind că se va întoarce mai sănătos și mai puternic. 

Citește și: Şedinţa de Guvern de azi a fost ANULATĂ

”Mulțumesc tuturor celor care în aceste zile au avut un gând bun pentru mine – operația a fost mult mai complicată decât se anticipa, dar sunt convins că până în Decembrie voi putea face sport din nou. Mulțumiri speciale Doctorului Ionuț Codorean care a fost lângă mine și mi-a dat curaj prin profesionalismul său (evident că am totală încredere în medicii români – aici însă am ceva ce era imposibil acasă – LINIȘTE și ODIHNĂ)! Vreau să-i asigur și pe cei care “se bucură” de necazul meu că mă voi întoarce mai sănătos și mai puternic!”, a scris premierul pe Facebook. 

Citește și: Victor Ponta, la spital. Premierul ar putea suferi o intervenție chirurgicală

Victor Ponta s-a accidentat în urma unui meci de baschet, accident care i-a afectat ligamentul și meniscul genunchiului stâng. 

 

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Mikayla s-a autoproclamat „comoara națională a Canadei”

Cea mai sexy jucătoare de hochei pe gheață din lume, Mikayla Demaiter, și-a captivat cei 3,2 milioane de urmăritori de pe Instagram cu cea...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Liviu Harosa, avocat în dosarul Roșia Montană: “Lupta juridică a fost ca o mlaștină, a fost imensă”

Litigiul Roșia Montană a dus la 54 de procese, a căror soluționare, în beneficiul cetățenilor și al statului român, a impus o muncă imensă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă