21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialPreşedintele Standard & Poor's a demisionat

Preşedintele Standard & Poor’s a demisionat

Agenţia de rating Standard & Poor’s a anunţat luni seara că preşedintele său, Deven Sharma, care a fost imaginea publică a companiei în perioada retrogradării istorice a ratingului Statelor Unite, se va retrage din funcţie până la sfârşitul acestui an, potrivit The New York Times.

Demisia lui Sharma vine într-o perioadă în care agenţia de rating se află sub presiune pe mai multe fronturi. Departamentul de Justiţie investighează agenţia de rating, suspectată că a dat calificative eronate pentru zeci de titluri de valoare garantate ipotecar în anii care au precedat criza financiară.  Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) analizează corectitudinea metodei de analiză aplicată de Standard&Poor’s care a dus la retrogradarea ratingului Statelor Unite, precum şi respectarea confidenţialităţii de către agenţie.

Investitorii vor să impună despărţirea de societatea mamă, McGraw-Hill .

Deven Sharma va fi înlocuit de Douglas Peterson, un top executive de la Citigroup, a anunţat luni agenţia de rating.

Agentia Standard&Poor’s a revizuit recent în scădere cu o treaptă ratingul SUA, de la nivelul “AAA” la “AA+”.

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescuhttp://razvan-voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...

STS a intervenit să repare o defecțiune apărută într-o reţea internă de telefonie interurbană din București

Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a intervenit, luni seară, la o defecţiune apărută la un echipament ce deserveşte o reţea internă de telefonie interurbană...
Ultima oră
Pe aceeași temă