14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialPreşedintele Portugaliei sprijină guvernul pentru ieşirea ţării din criză

Preşedintele Portugaliei sprijină guvernul pentru ieşirea ţării din criză

Preşedintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, a acordat, duminică, sprijinul său coaliţiei de dreapta, aflată la putere, pentru a depăşi criza guvernamentală ce zguduie această ţară aflată sub asistenţă financiară internaţională, notează AFP, potrivit Agerpres.

”Consider că soluţia cea mai bună este menţinerea în funcţie a guvernului actual”, a declarat şeful statului, îndepărtând astfel convocarea alegerilor legislative anticipate, cerute de întreaga opoziţie de stânga.

”Consider că în actualul context de urgenţă naţională convocarea alegerilor nu reprezintă o soluţie pentru problemele cu care se confruntă Portugalia”, a mai afirmat preşedintele Cavaco Silva.

Şeful statului a intervenit la o zi după eşecul negocierilor dintre principalele trei partide portugheze cu scopul de a încheia un ‘pact de salvare naţională’ pe care el le-a solicitat pentru a asigura încheierea cu succes a planului de ajutorare în valoare de 78 de miliarde de euro, obţinut în mai 2011.

Citeşte şi Grevă generală contra măsurilor de austeritate, în Portugalia

”Cele două partide trebuie să se coordoneze pentru a duce la final programul de ajustare şi a permite ţării să revină pe pieţele financiare”, a subliniat preşedintele portughez.

Criza a fost declanşată la începutul lunii odată cu demisia a doi miniştri cheie, cel de finanţe, Vitor Gaspar, marele arhitect al măsurilor de austeritate, şi de externe, Paulo Portas, liderul partidului conservator CDS-PP, aliatul Partidului Social-Democrat (PSD, centru-dreapta) al premierului Pedro Passos Coelho.

Această alianţă permite guvernului să deţină în parlament o majoritate confortabilă, dar criticile formulate de Portas împotriva excesului de austeritate au riscat să arunce în aer coaliţia.

Cele mai citite

Primar din Buzău și mai mulți funcționari, cercetați penal pentru fals în înscrisuri oficiale

Vasile Săcuiu, primarul PSD al comunei Scorțoasa din județul Buzău, este în centrul unei anchete penale alături de mai multe persoane din cadrul...

Numărul angajaţilor care se întorc la birou este în continuă creştere (analiză)

Numărul angajaţilor care se întorc la birou este în continuă creştere, biroul fiind acum perceput nu doar ca un centru de cost, ci mai...

Accident grav pe DN 1, între un autoturism și un camion

Două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în această dimineaţă pe DN 1, în localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă