16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPreşedintele Klaus Iohannis, la schi în Munţii Şureanu

Preşedintele Klaus Iohannis, la schi în Munţii Şureanu

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, vineri, la schi în Munţii Şureanu, şeful statului coborând de mai multe ori pe pârtii şi oprindu-se pentru a se fotografia cu turiştii scrie News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat pe pârtiile din Munţii Şureanu, vineri, după ora 14,00, şi a stat în zonă câteva ore în care a schiat, dar s-a şi oprit din când în când pentru a se fotografia cu turiştii.

O tânără care s-a întâlnit pe pârtie cu şeful statului a postat o fotografie cu acesta pe pagina de Facebook, adăugând mesajul ”Onoare pentru noi, onoare pentru tara, #rezist”.

În imagine tânăra apare împreună cu un prieten lângă preşedinte, care este echipat în costum de schi.

Prezenţa şefului statului în plină zi de lucru la schi a fost semnalată şi de oamenii care au protestat la Alba Iulia cerându-i demisia. Cei aproape 1.000 de protestatari au scandat timp de peste două ore în faţa Prefecturii Alba lozinci la adresa lui Klaus Iohannis printre care şi una cu referire la excursia de relaxare pe care acesta a făcut-o la schi: ”Iohannis schiază, Alba protestează!”.

Domeniul Schiabil Şureanu are nouă pârtii de schi şi se află la o altitudine de peste 2.000 de metri, în Munţii Şureanu.

Cele mai citite

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...

Ciucu o are mai mică decât Nicușor Dan, dar Cloptilde Armand îi bate pe toți. (vorbim de iarbă)

Rezultatul campionului Nicușor Dan / Foto: Laurențiu Mușoiu Metrul tâmplarului rămâne cea mai credibilă sursă, în continuare. Acest instrument a pus capac unei mari dileme...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...
Ultima oră
Pe aceeași temă