10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPremierul Netanyahu îi asigură pe colonii evrei că nu vor fi mutați...

Premierul Netanyahu îi asigură pe colonii evrei că nu vor fi mutați și că Israelul continuă construcția de așezări în zonele palestiniene

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a asigurat marți pe colonii evrei că nu vor fi mutați și că Israelul va continua construcțiile în teritoriile palestiniene ocupate, informează AFP citată de Agerpres.

"Oricine are dreptul să trăiască la el acasă și nimeni nu va fi scos din locuința sa", a declarat Netanyahu în parlamentul israelian, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la războiul israeliano-arab din iunie 1967. Conflictul armat cunoscut ca "războiul de șase zile" a marcat începutul ocupației și colonizării israeliene în teritoriile palestiniene.

Purtătorul de cuvânt al prim-ministrului, David Keyes, nu a răspuns cererii France Presse de a preciza dacă afirmațiile lui Netanyahu trebuie interpretate ca o excludere a oricărei evacuări a coloniilor evreiești, în cadrul unui eventual acord de pace cu palestinienii. O astfel de poziție, arată agenția, ar complica și mai mult efortul de reglementare a conflictului israeliano-palestinian prin așa-numita soluție a celor două state, pentru care ONU și-a reafirmat marți susținerea.

În aceeași zi, Israelul a făcut un nou pas înainte — constând în aprobarea de către o comisie — în proiectul de construcție a 1500 de locuințe pentru evrei în Cisiordania. Noua colonie ar fi prima înființată de guvernul israelian în ultimii 25 de ani. "Vom construi peste tot în Iudeea-Samaria" (denumirea folosită de israelieni pentru Cisiordania — n. red), a anunțat Benjamin Netanyahu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă