16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPremierul italian Matteo Renzi: avem nevoie de un program de securitate transnaţional...

Premierul italian Matteo Renzi: avem nevoie de un program de securitate transnaţional puternic

Atacurile de la Bruxelles arată nevoia ca Uniunea Europeană să dezvolte o strategie comună de apărare şi securitate, a declarat marţi premierul italian Matteo Renzi, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres

Duşmanii Europei sunt uneori crescuţi chiar pe teritoriul său, deseori protejaţi de un cod al onoarei şi tăcerii în cadrul propriilor comunităţi, a afirmat şeful guvernului de la Roma, după atacurile de la Bruxelles soldate cu cel puţin 30 de morţi. 

“Prin urmare, avem nevoie de un program de securitate transnaţional puternic. Dar avem de asemenea nevoie şi de un program cultural, politic şi social”, a declarat el într-un discurs. 
“Uniunea Europeană trebuie să investească într-o structură unitară de apărare şi securitate. Europa discută din 1954 despre o politică de apărare comună”, a spus el. 

Renzi nu a oferit detalii specifice, însă a precizat că serviciile de securitate europene ar obţine rezultate mai bune lucrând împreună. “Serviciile de securitate trebuie să lucreze mai mult şi mai bine împreună, printr-o colaborare constantă şi punctuală”, a adăugat el. 

Italia susţine de mai mult timp o politică europeană de apărare mai integrată, în afara cadrului NATO. Statul Islamic a revendicat atacurile de pe aeroportul şi de la o staţie de metrou din Bruxelles, a transmis o agenţie de presă afiliată grupării jihadiste. 

Renzi a mai spus că în cele din urmă Europa îşi va învinge duşmanii, însă a atras atenţia că acest lucru va necesita timp. “Cei care promit astăzi soluţii miraculoase nu îşi dau seama cât va dura această situaţie şi cât de dificil va fi. Nu îşi dau seama cât de superficiali sunt. Cei care astăzi strigă să închidem frontierele nu înţeleg că duşmanii noştri sunt deseori în oraşele noastre”, a adăugat el. 

Pe de altă parte, liderii Uniunii Europene au transmis într-o declaraţie comună că atacurile de la Bruxelles nu fac decât să întărească hotărârea de a apăra valorile europene şi toleranţa. “Vom fi uniţi şi fermi în a lupta împotriva urii, extremismului violent şi terorismului”, se arată declaraţia comună transmisă de şefii de stat şi de guvern din cele 28 de ţări membre şi de liderii instituţiilor UE.

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...
Ultima oră
Pe aceeași temă