13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPregătite pentru Frankfurt 2011

Pregătite pentru Frankfurt 2011

Salonul Auto de la Frankfurt 2011 va avea loc între 15 şi 25 septembrie 2011, dar principalele noutăţi care vor fi lansate acolo se ştiu deja. Unele dintre aceste maşini reprezintă interes şi pentru România, majoritatea urmând să apară pe piaţa noastră începând cu prima parte a anului viitor. Interesant este şi faptul că Dacia nu anunţă vreo noutate majoră pentru Frankfurt 2011, ceea ce ne duce cu gândul la amânarea pentru 2012 a lansării monovolumului de care s-a tot făcut vorbire. Va fi însă prezent acolo exemplarul Duster No Limit de 850 CP, aşadar cei care vor vizita standul mărcii române vor avea ce vedea.

 

Mercedes-Benz B Klasse

Noua generaţie de B-Klasse foloseşte o platformă complet nouă, modulară, care a permis mărirea spaţiului oferit pasa­gerilor, dar şi o reorganizare a interiorului. Germanii pun accentul atât pe un design ele­gant, cât şi pe o gamă largă de motorizări şi de dotări pe placul familiştilor. Astfel, avem un 1.6 turbo de 122 CP la intrarea în gamă, urmat de un 1.6 156 CP, precum şi de 2 CDI-uri de 1.8 litri ce dezvoltă 109, respectiv 136 CP.

Pentru că B-Klasse este o maşină orientată spre confort, noul model va fi oferit cu o transmisie 7G-DCT cu dublu ambreiaj şi şapte viteze, combinată cu un sistem Start/Stop care asigură o reducere a consumului de carburant şi a emisiilor de CO2. Pentru cei care vor senzaţii mai dinamice, va exista şi un pachet sportiv care coboară garda la sol a maşinii cu 20 de mm şi include un sistem Direct-Steer şi amortizoare sport. Mercedes asigură un interior burduşit cu tehnologie, de la faruri adaptive până la sisteme de asistenţă la menţinerea benzii de circulaţie, sisteme de avertizare la punctele oarbe şi la oboseală, precum şi un sistem de prevenire a coliziunilor cu asistenţă la frânare adaptivă.

Noul Fiat Panda

Una dintre cele mai importante maşini lansate la Frankfurt e vitală pentru marca-mamă: Fiat Panda a obţinut până acum 6,5 milioane de clienţi şi poate ţine pe linia de plutire grupul Fiat pentru următorii ani. A treia generaţie de Panda e mai mare, mai spaţioasă şi mai sigură, italienii dorindu-şi un scor de cinci stele la EuroNCAP, dar şi o adaptare la dorinţele actuale ale pieţei.

Formele noului Panda sunt mai rotunjite, deşi păstrează alura generală de cub pe roţi. Revoluţia are loc la interior, aco­lo unde absolut totul a fost adus la zi, de la materialele folosite până la design.

Sub capotă se află ultima generaţie de motoare minuscule Fiat, dar mai ales un Twin­Air Turbo de 0,9 litri şi 85 CP (Motorul Anului). Mai există un propulsor de 1,2 litri 69 CP şi un 0,9 aspirat de 65 CP, precum şi un 1.3 Multijet de 75 CP. Noul Panda aduce cu sine tehnologii Start/Stop, trei niveluri de echipare şi o gamă largă de accesorii de personalizare. O versiune 4×4 e aşteptată pentru finele lui 2012 iar cult-car-ul italian are astfel toate atuurile unui nou început reuşit.

Opel Astra GTC

Opel mizează puternic pe cartea designului în ultimul timp, iar GTC-ul nu putea face excepţie: sunt puţine lucruri comune între Astra standard şi maşina sport, de la ampatamentul mai mare cu un centimetru la ecartamentele mai late cu 30, respectiv 40 de milimetri şi până la felul în care arată maşina la exterior. Totul concură nu doar la o ima­gine de maşină stabilă, ci şi la o ţinută de drum care se anunţă a fi semnificativ mai bună. Astra GTC beneficiază de patru motorizări puternice: 1.4 Turbo de 120/140 CP, 1.6 Turbo de 180 CP, precum şi de un 2.0 CDTI de 165 CP. Performanţele urmează a fi anunţate, dar Opel nu pune accent doar pe sportivitate, ci şi pe tehnologia de asistenţă a şoferului, astfel că Astra GTC beneficiază de toate sistemele dezvoltate de Opel pentru vârfurile sale de gamă. Fanii versiunii OPC mai au încă de aşteptat.

Peugeot RXH

Peugeot consideră că poate provoca eternul Audi A4 Allroad la joacă şi realizează o versiune hibrid diesel-electric 4×4 a lui 508SW, numită RXH. Crossoverul are un sistem de propulsie diesel-electric Hybrid4 care oferă o putere maximă de 200 CP, trimisă către un tren de rulare cu tracţiune integrală. Consumul mediu este însă de doar 4,2%, iar emisiile de CO2 sunt în medie de 109 g/km.

Peugeot RXH poate să se deplaseze şi exclusiv electric, însă rolul său este mai degrabă de a testa puterile mărcii franceze într-un segment unde germanii fac legea. Printre atuurile maşinii se numără cuplul maxim de 450 Nm disponibil instantaneu, afişajul pe parbriz, jantele de 18 inch, plafonul panoramic din sticlă şi sistemul multimedia de ultimă generaţie. 

Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianuhttp://adrian-mihaltianu
Adrian Mihaltianu, redactor-sef www.drive-test.ro
Cele mai citite

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă