2 C
București
sâmbătă, 27 noiembrie 2021
AcasăSpecialPostul Realitatea TV se află sub presiunea CNA. Rareş Bogdan: Antena 3...

Postul Realitatea TV se află sub presiunea CNA. Rareş Bogdan: Antena 3 şi RTV cer suspendarea emisiei. Mi se pare ruşinos. Monica Gubernat, membru CNA: Neg cu vehemenţă că s-a discutat acest lucru. Colegii mei pot confirma

Consiliul Naţional al Audiovizualului face presiuni pentru suspendarea emisiei postului de televiziune Realitatea TV, după o solicitare formulată de reprezentanţii Antena 3 şi România TV. Monica Gubernat, membru al CNA, a cerut, astfel, ca săptămâna viitoare să se ia în discuţie suspendarea emisiei postului menţionat. Motivul acestui demers ar fi legat de faptul că Realitatea TV nu a trims pe fax sau email, către CNA, ordinele de plată pentru amenzile aplicate.

UPDATE 11.00: Monica Gubernat, membrul CNA invocat de Rareş Bogdan în acuzaţia referitoare la presiunile instituţiei asupra postului TV, a și comentat afirmațiile jurnalistului. Ea a mai decis să se autosesizeze în legătură cu emisiunea de miercuri seara de la Realitatea TV. 

„Aș vrea să neg cu vehemență  că în discuția informală de ieri cu radiodifuzorii s-a discutat vreun moment situatia amenzilor. Nu s-a discutat acest lucru și bănuiesc că și ceilalți colegi participanți pot confirma așa ceva. Dar vreau sa îl asigur pe domnul Rareș Bogdan ca în ce privește radiodifuzorul Realitatea TV legea va fi respectata la virgula și că nu va fi un post discriminat in raport cu celelalte posturi si nici celelalte posturi nu vor fi discriminate în raport cu Realitatea TV”, a declarat Gubernat pentru paginademedia.ro. 

Gabriel Tufeanu, un alt membru CNA, a declarat că în cadrul şedinţei nu s-a adus în discuţie închiderea postului TV.

„Am fost surprins de ceea ce am vazut la TV, tinand cont ca am participat la sedinta de ieri. Tangetial, s-a pomenit doar numele Realitatea TV, dar nu s-a discutat de inchdiere. Eu nu stiu reprezentantul postului ce a inteles, de aceea eu propun sa emitem un comunicat pentru ca oamenii sa stie ce s-a discutat ieri. Nu s-a pus problema inchiderii vreunui radiodifuzor. Se discuta de institutia noastra si sunt aruncate tot felul de lucruri false, prin urmare institutia trebuie sa aiba o pozitie, nu membrii”, citează paginademedia.ro.

Radu Herjeu a calificat aceste informaţii drept miniuni. Fostul jurnalist a mai adăugat faptul că nu s-a cerut suspendarea postului TV, iar Rareş Bogdan a fost dezinformat.

„Sunt minciuni, minciuni, minciuni. Nu s-a cerut suspendarea, nu exista termenul asta in Lege sau Cod, si niciun alt reprezentant al unui alt post TV nu a cerut inchiderea vreunui post TV. Eu sunt convins ca domnul Rares Bogdan a fost dezinformat si aceste minciuni nu ii apartin. Il sfatuiesc sa isi verifice sursele si sa nu mai transmita pana nu verifica din trei surse.”

De mențioant că Valentin Jucan a lipsit la ședință până la ora publicării acestui articol. Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, el a anunțat că ajunge în partea a doua a ședinței, adaugă paginademedia.ro.

 

Ştire îniţială

Jurnalistul Rareş Bogdan explică, mai pe larg, cum a decurs întâlnirea în care s-a discutat despre suspendarea emisiei postului Realitatea TV, pe motiv de neplată a amenzilor date de CNA. 

"La CNA a fost o întâlnire informală, în care doamna Monica Gubernat, trimisa PSD, a propus ca marţi să se discute suspendarea Realitatea Tv, din cauza Jocuri de Putere şi a lui Rareş Bogdan. Au găsit şi un motiv: amenzile. Din păcate ei nu ştiu că noi ne-am achitat amenzile. Şi ce credeti că au găsit? Faptul că postul trebuie sa trimită ordinul de plată pe fax sau pe email. Realitatea nu a trimis online aceste copii, dar banii au intrat. Ei bine, vom trimite pe fax, pe email, ordinele de plată. Nu avem nici măcar una neplătită. Le-am atacat în instanţă şi aşteptăm. Noi am plătit amenzile. Astăzi am stat trei ore pe telefon cu doamnele de la Contabilitate.(…) Cert este că presiunea creşte şi pe seama Realităţii Tv. Dacă e cazul, pot să mă retrag eu în spate, pentru o perioadă. Eu nu cer nimănui ajutorul, nu apelez la instituţii ale statului", a spus jurnalistul.  

Acesta a prezentat apoi, şi "cerinţa imperioasă" a lui Adrian Ursu şi Cătălin Popa, oameni care au lucrat în Realitatea Tv, şi care acum sunt la posturi concurente, ca Realitatea Tv să se închidă. Jurnalistul a catalogat demersul celor doi, drept ”incredibil și rușinos”, citează realitatea.net.

"Marea mea durere este că la această şedinta, la care nu a participat colega noastră, Lavinia Sandru, ea avea o problemă cu tatăl său, la Cluj, la o clinică medicală, ei bine, acolo erau trei reprezentanţi din partea a trei televiziuni. O fostă colegă, Vera Secrieru, din partea Digi 24, ea a lucrat 13 ani, aici, la Realitatea. Soţul dânsei este încă aici. Subiectul închiderii a fost discutat 2 ore. Dar cei doi oameni care cereau închiderea sunt: unul care a lucrat şapte ani aici, la Realitatea Tv, şi care acum este la Antena 3, şi un altul, care acum este producător general la RTV. Unul a fost 7 ani aici, a făcut emisiuni aici cu o doamnă, doamna Oana(n.r. Adrian Ursu). Cert este că au cerut ca ANAF sau CNA să închidă Realitatea Tv. Pot să înţeleg dacă o astfel de cerere vine de la PSD, dar dacă vine de la domnul Adrian Ursu şi de la domnul Cătălin Popa, este şocant”. 

Rareș Bogdan consideră că o justificare pentru cererea lui Ursu și Popa poate fi pierderea unor bugete de publicitate ale celor televiziuni concurente, Antena 3 și RTV, după proteste:

”Deci cererea imperioasă a venit de la doi oameni care au lucrat aici. Datoriile Realitatea Tv sunt istorice, din perioada în care erau şi ei aici. Nu înţeleg de ce au făcut asta, pot să bănuiesc: să fim luaţi la ţintă pentru că corporaţiile şi-au retras bugetele de publicitate de la alte televiziuni, este ireal. Spun doar atât: este ireal. Pot să înţeleg, dar să văd presiuni în CNA din partea altor colegi, mi se pare incredibil şi ruşinos. Ştiu că problema nu este Realitatea, ci Rareş Bogdan", a încheiat jurnalistul. 

Jurnalistul Mălin Bot se alătură vocilor care susţin că demersul CNA împotriva Realitatea TV este un abuz orchestrat de social-democraţi "pentru a proteja posturile prin care corupţii manipulează".

Silviu Sergiu, senior-editor România Liberă, afirmă că "presiunea pe care instituţia de monitorizare a audiovizualului o pune asupra Realitatea TV este o ticăloşie". 

"Nu rezonez intotdeauna cu prestatia unor moderatori ai postului. Au fost momente in care eu insumi am sanctionat derapajele. Presiunea pe care insa CNA o pune pe Realitatea TV este o ticăloşie. Aceasta institutie plina de politruci platiti din bani publici inchide ochii la mizeria deversata in spatiul public de Antena 3 si RTV, dar e foarte exigenta cu vocile critice la adresa PSD. E un abuz al unor indivizi fara scrupule, umili servitori ai vremelnicei guvernări social-democrate", a scris Silviu Sergiu, pe pagina sa de Facebook. 

 

Cele mai citite

Africa de Sud reacționează: Interdicțiile de călătorie sunt nejustificate

Africa de Sud a declarat că restricțiile de călătorie din cauza Omicron, sunt nejustificate, conform Reuters. Ministrul Sănătății, Joe Phaahla, a declarat într-o conferință de...

Rafila acuză: „Lipsă de transparenţă”

Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, a declarat faptul că partea din PNRR legată de domeniul sănătăţii a fost găsită, după investigaţii, de predecesorul său, Cseke...
Ultima oră
Pe aceeași temă