18 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăSpecialPorumboiu: "N-o să mă mai vedeţi la Vaslui, plec la altă echipă"

Porumboiu: „N-o să mă mai vedeţi la Vaslui, plec la altă echipă”

Adrian Porumboiu, finanţatorul echipei FC Vaslui, a vorbit la Dolce Sport despre eşecul cu CS Turnu Severin, scor 0-2, şi intenţiile sale privind viitorul formaţiei moldave.

Meciul de ieri vine să întregească o atitudine pe care am remarcat-o mai demult. E totul deşertăciune cu astfel de jucători deghizaţi în fotbalişti. Cel mai mult mă dezamăgeşte nesimţirea lor, nu accept să mimeze fotbalul. Fotbalul nostru e plin de trişori.

Greşeala pe care nu mi-o pot ierta nici eu e că am luat antrenor după mica publicitate, după sms-uri. În vară am făcut transferuri după ureche…”, a spus Porumboiu la Dolce Sport.

Finanţatorul moldovenilor a dezvăluit apoi că vrea să renunţe la echipă şi să-şi mute investiţia la un alt club din Liga 1.

N-o să mă mai vedeţi prea mult timp la Vaslui. Probabil că nu voi ieşi din fenomen şi probabil că ne vom reîntâlni pe poziţii tot în fotbal , dar nu la Vaslui, poate în altă parte. Nu pot să spun altceva, decât că vom vedea. Oricum, îţi lasă un gust amar când vezi atâta nesimţire”, a mai spus Porumboiu .

Ioan Nicolaie schimba antrenorul la Astra Giurgiu

Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu, a intervenit telefonic la emisiunea Sport Center pentru a comenta înlocuirea lui Valentin Sinescu din funcţia de antrenor.

Da, e adevărat, rămâne Marin Barbu. El era deja antrenor pe hârtie, pentru că Sinescu nu avea licenţa. Echipa nu mai asculta de antrenor, se vedea o lipsă de atitudine. Nu e nimic pierdut, dar nici nu vreau să pierdem ceva ca să se îndrepte treaba. Nu am primit nici un fel de explicaţie. Eu l-am ajutat, i-am dat o şansă unică în viaţă.

Barbu ne-a mai salvat o dată, când ne era farte greu şi eram la retrogradare. Are deplina libertate să dea afară din lot pe oricine, începând cu domnul Găman sau Lung. Lui Budescu i s-a urcat la cap cum că ar fi mare fotbalist”, a spus Ioan Niculae la Dolce Sport.

Rezultatele şi clasamentul din Liga I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri şi sâmbătă, în etapa a XXV-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:

Vineri

FC Braşov – Ceahlăul Piatra Neamţ 1-0

A marcat: Mateiu ’76

Astra Giurgiu – Universitatea Cluj 1-2

Au marcat: Budescu ’89 (penalti) / Borza ’33, Muzac ’85 (penalti)

CS Turnu Severin – FC Vaslui 2-0

Au marcat: Hasanovici ’42, Neacşa ’81

Sâmbătă

Pandurii Târgu Jiu – Petrolul 1-3

Au marcat: Nicoară ’49 / Hamza ’38, Bokila ’45+3 (penalti), ’53

CFR Cluj – Dinamo 0-1

A marcat: Dănciulescu ’63

Duminică

Gloria Bistriţa – Rapid, ora 19.00, DigiSport

Steaua – CSMS Iaşi, ora 21.30, DigiSport

Luni

Viitorul Constanţa – Oţelul Galaţi, ora 19.00, DigiSport

Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaş, ora 19.00, Dolce Sport.

Clasament:

1. Steaua Bucureşti 24 19 3 2 56-19 60 puncte

2. Astra Giurgiu 25 14 5 6 48-24 47

3. Petrolul Ploieşti 25 12 9 4 36-21 45

4. Dinamo Bucureşti 25 13 6 6 38-26 45

5. Pandurii Târgu Jiu 25 13 5 7 37-33 44

6. FC Vaslui 25 11 7 7 35-26 40

7. CFR Cluj 25 9 9 7 39-28 36

8. Rapid Bucureşti 24 9 7 8 24-23 34

9. FC Braşov 25 9 7 9 31-34 34

10. Gaz Metan Mediaş 24 7 7 10 26-34 28

11. Universitatea Cluj 25 7 7 11 23-37 28

12. Oţelul Galaţi 24 7 8 9 27-31 27

13. Concordia Chiajna 24 6 7 11 21-37 25

14. Ceahlăul Piatra Neamţ 25 6 6 13 29-43 24

15. Viitorul Constanţa 24 4 11 9 28-37 23

16. CSMS Iaşi 24 6 4 14 23-33 22

17. CS Turnu Severin 25 4 8 13 23-33 20

18. Gloria Bistriţa 24 3 8 13 18-43 17.

Echipa Oţelul Galaţi a început sezonul cu o penalizare de două puncte.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă