11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPonta, desemnat "Gorjeanul Anului 2012"

Ponta, desemnat “Gorjeanul Anului 2012”

Premierul Victor Ponta a primit, joi, la Târgu Jiu, titlul de “Gorjeanul Anului 2012”, acordat prin votul consilierilor judeţeni,  potrivit Mediafax.

Consilierii au votat în cursul dimineţii o hotărâre prin care îi conferă lui Ponta titlul de “Gorjeanul Anului”, un titlu onorific acordat în anii trecuţi unor medici, profesori sau preoţi, singurul politician care l-a mai primit fiind Nicolae Mischie, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj între 1996 şi 2004, Mischie fiind şi cel care a dat decizia de înfiinţare a acestui titlu.

Actualul preşedinte al CJ Gorj, Ion Călinoiu, preşedinte executiv al PSD Gorj, a fost cel care i-a înmânat lui Ponta o diplomă, trofeul “Gorjeanul Anului”, o replică a unui scaun de la Masa Tăcerii, dar şi un plic în care s-a aflat premiul de 1.000 de lei.

Premierul a luat darurile respective şi a mai pus pe masă un plic în care era suma de 1.000 de lei, spunând că donează premiul în bani oferit de CJ Gorj pentru un caz social şi că îl dublează pentru a contribui la ajutorarea persoanei care va beneficia de suma respectivă.

Ulterior, Ponta a declarat că s-a gândit destul de mult dacă să accepte titlul respectiv, ştiind că vor fi şi “interpretări răutăcioase” la gestul autorităţilor locale din Gorj.

“Eu am vorbit serios când am spus că am ezitat mult până să accept pentru că ştiam că vor fi întotdeauna şi interpretările răutăcioase, dar realmente cred că oamenii mi-au oferit acest titlu cu inima deschisă şi am vrut să le răspund în acelaşi fel. Oamenii de aici m-au sprijinit când eram un tânăr ce vorbea frumos la televizor, dar m-au sprijinit şi anul trecut, într-o bătălie dură pe aici pe meleagurile Târgu Jiului”, a spus Ponta, referindu-se la ultima campania electorală în care l-a avut drept contracandidat pe Dan Diaconescu.

Ponta a făcut referire la Diaconescu şi în discursul rostit după acordarea premiului, recunoscând că a avut treabă la Bucureşti şi a trecut rar prin Colegiul său, el menţionând că, în campania electorală, promisese că altcineva va trece rar sau deloc prin Gorj.

După ce a primit titlul de Gorjeanul Anului 2012, premierul a participat la o întâlnire cu colegii săi de partid, PSD Gorj având programată o şedinţă de ocupare a unor posturi rămase vacante în conducerea organizaţiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă