12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialPompierii din Argeș au trebuit să care apă dintr-un râu de la...

Pompierii din Argeș au trebuit să care apă dintr-un râu de la un kilometru și jumătate pentru a stinge un incendiu pornit la un gater

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineaţă, la un gater din localitatea Pietroşani, judeţul Argeş, flăcările, care au cuprins o hală de debitare a lemnului, extinzându-se la un fânar. Pompierii au intervenit foarte greu la incendiu și au fost nevoiți să care apă dintr-un râu aflat la un kilometru și jumătate, pentru a stinge flăcările, potrivit News.ro.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, incendiul a izbucnit, miercuri dimineaţă, la o hală de producţie, debitare şi finisare de material lemnos din localitatea Pietroşani.

La momentul la care echipajele de intervenţie au sosit la faţa locului focul ardea violent, cu degajare masivă de fum, iar flăcările cuprinseseră întreaga hală, pe o suprafaţă de 180 de metri pătraţi, extinzându-se şi la acoperiş, dar şi la un fânar din apropiere.

Operaţiunea de stingere a focului a durat aproximativ două ore, pompierii profesionişti de la ISU Argeş fiind ajutaţi de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Domneşti.

”Intervenţia a fost una dificilă, având în vedere cantitatea mare de material lemnos depozitată în interior cât şi materia primă (buşteni exteriori), dar şi a faptului că autospecialele au fost alimentate cu apă dintr-un râu în sistem navetă de la o distanţă de aproximativ un kilometru şi jumătate”, conform unui comunicat al ISU Argeş.

Specialiştii din cadrul ISU au stabilit drept cauză probabilă a producerii incendiului efectul termic al curentului electric, provocat de un cablu defect.

Cele mai citite

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...
Ultima oră
Pe aceeași temă