Aceştia au monitorizat persoanele care folosesc mijloacele private de transport în comun, într-o anchetă demarată de primărie.
Operatorii de transport fac presiuni mari asupra viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, pentru a da undă verde unei majorări a numărului de microbuze, după ce în luna mai numărul acestora fusese redus de la 750 la 170, tocmai din cauză că numărul foarte mare de microbuze transformau în coşmar traficul pe principalele artere ale oraşului. Deşi prin faptul că nu eliberează bilete comit o evaziune fiscală de proporţii, operatorii susţin că firmele lor sunt falimentare şi vor fi nevoiţi să îşi trimită salariaţii în şomaj. Investigaţia Poliţiei Comunitare a dovedit că lucrurile nu stau aşa. „Unul dintre operatori se plângea că traseul lui merge foarte prost şi că este în pragul falimentului. Am comandat un control al Poliţiei Comunitare şi, timp de două zile, poliţiştii comunitari, îmbrăcaţi în haine civile, au făcut o monitorizare a traseului respectiv, la diferite intervale orare şi i-am demonstrat că poate nu face avere, pentru că e perioadă de criză, dar nu se pune problema de intrare în faliment”, ne-a declarat viceprimarul Ciumacenco. În condiţiile în care regia locală Transurb SA şi-a mărit capacitatea cu 30 de autobuze, asigurând un transport confortabil, o majorare a numărului de maxi-taxi nu ar face decât să mărească potul evaziunii.