14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPolitist ranit si 62 de fani arestati in urma unor incidente la...

Politist ranit si 62 de fani arestati in urma unor incidente la Pireu

Un politist grec a fost ranit, la Pireu, in timpul unor altercatii intre suporterii echipelor rivale Panathinaikos Atena si Olympiakos, iar 62 de persoane au fost arestate in urma acestor incidente. Politistul a fost lovit in spate in timp ce iesea din masina de serviciu, aflata in flacari dupa ce in ea s-a aruncat cu un cocktail Molotov. Altercatiile au avut loc in port, in locul de unde navele pleaca din Pireu spre Creta, intr-un moment in care numerosi pasageri asteptau pentru a se imbarca. Violentele au izbucnit dupa sosirea unui grup de aproximativ 60 de suporteri ai echipei Panathinaikos, care doreau sa plece in grup spre Creta, pentru a asista la un meci, in ciuda interdictiei in vigoare privind deplasarile organizate de suporteri. Informati in legatura cu intentia fanilor echipei Panathinaikos de a pleca in Creta, aproximativ o suta de suporteri ai formatiei Olympiakos i-au intampinat pe rivalii lor cu cocktailuri Molotov si au aruncat cu diverse obiecte, dupa care au inceput sa ii atace si pe politisti.
Rapid Bucuresti va intalni formatia Panathinaikos, la 30 noiembrie, la Atena, in etapa a IV-a a grupei G a Cupei UEFA.

Remiza pentru Paris Saint-Germain

Formatia Paris Saint-Germain, care evolueaza in aceeasi grupa cu Rapid Bucuresti in Cupa UEFA, a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputata sambata, in deplasare, in compania echipei Le Mans, in etapa a XIII-a a campionatului Frantei. Golul formatiei pariziene a fost inscris de Kalou '10, din penalty. Pentru Le Mans a marcat Lucau '37.

Besiktas, invinsa acasa

Formatia Besiktas, care evolueaza in aceeasi grupa cu Dinamo in Cupa UEFA, a fost invinsa, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Sivasspor, intr-un meci din etapa a XIII-a a campionatului Turciei. Echipa din Istanbul a fost invinsa de Dinamo, cu scorul de 2-1, in 2 noiembrie, la Bucuresti, in etapa a doua a fazei grupelor Cupei UEFA.

Victorie pentru FC Bruges

FC Bruges, viitoare adversara a formatiei Dinamo, a invins, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Charleroi, intr-un meci din etapa a XII-a a campionatului Belgiei. Golurile au fost inscrise de Yulu-Matondo '12 si Balaban '84. Antrenorul echipei FC Bruges, Emilio Ferrera, a trimis in teren urmatorii jucatori: Stijnen – Clement, Gvozdenovici, Priske, Vandelannoite – Daerden, Englebert, Van Heerden, Vermant – Balaban (Salou '86), Yulu Matondo.
Meciul dintre Dinamo si FC Bruges se va disputa la 23 noiembrie, in Belgia, in etapa a III-a a grupei B.

Bayer Leverkusen nu-si revine

Bayer Leverkusen, o alta viitoare adversara a formatiei Dinamo, a fost invinsa, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, de campioana en-titre a Germaniei, Bayern Munchen, intr-un meci din etapa a XII-a din Bundesliga. Pentru Leverkusen au marcat Kiessling '48 si Athirson '80, iar Bayern a punctat prin Salihamidzici '33, Demichelis '83 si Pizzaro '86. Antrenorul echipei din Leverkusen, Michael Skibbe, a trimis in teren urmatorii jucatori: Butt – Schwegler, Madouni, Juan, Babici – Ramelow, Rolfes (Kiessling '46) – Schneider (Athirson '71), Barbarez, Barnetta – Voronin.
Meciul dintre Dinamo si Bayer Leverkusen se va disputa la Bucuresti, pe 29 noiembrie, in etapa a IV-a a grupei B.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă