18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPoliticienii la Târgul de Fete de pe Găina

Politicienii la Târgul de Fete de pe Găina

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, președintele Fundației Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, prim-vicepreședintele Partidului Democrat Liberal Cătălin Predoiu, precum și o serie de politicieni din Alba au participat duminică la cea mai veche și mai mare manifestare populară în aer liber a românilor din Transilvania, Târgul de Fete de pe Muntele Găina.

Manifestările au debutat duminică, potrivit tradiției, cu un Te-Deum oficiat, la 1.486 de metri altitudine, la Crucea lui Avram Iancu și la troița ridicată, ca semn al prețuirii, pentru eroii Munților Apuseni, știuți și neștiuți.

Liderii politici prezenți au vizitat, apoi, standurile meșterilor populari. Elena Udrea a spus că intenționează să-și cumpere o ie, așa cum procedează peste tot unde merge la astfel de manifestări. Ea a primit din partea unor meșteri populari un tulnic în miniatură, dulciuri specifice zonei, produse apicole, precum și o cruciuliță.

"Ar fi bine dacă ne-am întoarce la tradiții și la sărbătorile acestea populare exact așa cum ele au fost odată", a afirmat Udrea.

Pe platoul de pe Muntele Găina sunt prezente peste o mie de persoane, din care multe au venit încă de sâmbătă pentru a asista la programul artistic pregătit de organizatori, care a inclus și un foc de artificii.

Duminică are loc pe Găina și un spectacol folcloric, susținut de ansamblurile județelor invitate — Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara — și de Mirela Mănescu, Dorica Rațiu, Nicolae Furdui Iancu și taraful 'Crai Nou'.

Consiliul Județean Alba, care a înregistrat "Târgul de Fete" ca marcă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a alocat pentru organizarea manifestărilor din acest an suma de 100.000 de lei.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba contribuie, alături de celelalte forțe cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței naționale, la buna desfășurare a manifestărilor, printr-un dispozitiv de ordine publică format din 250 de polițiști — de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale, criminalistic și investigarea fraudelor. Sunt prezenți, de asemenea, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Alba și lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba.

În medie, la manifestarea de pe Găina au participat în anii trecuți 10.000-20.000 de persoane, iar în 1995 s-a înregistrat un record de circa 100.000 de participanți.

Atestat documentar din 1816, târgul a apărut datorită necesității de comunicare între locuitorii de pe Văile Arieșului și Crișurilor, care trăiau în așezări izolate și risipite. Alături de relațiile economice, târgul a antrenat, în timp, și relații matrimoniale, mulți dintre moți cunoscându-și aici perechea. Astăzi, Târgul de Fete este doar un prilej de destindere, atât pentru locuitorii din zonă, cât și pentru turiștii veniți din toată țara.

La târg a fost prezent, în 1852, și împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania. După Primul Război Mondial, la Târgul de Fete de pe Găina a fost prezent și prim-ministrul Ionel I.C. Brătianu, căruia i-a urmat, în 1924, regele Ferdinand potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...
Ultima oră
Pe aceeași temă