-7.7 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
AcasăSpecialPoliţia Capitalei renovează sediul Arestului Central, după cererea Elenei Udrea

Poliţia Capitalei renovează sediul Arestului Central, după cererea Elenei Udrea

Poliţia Capitalei a hotărât renovarea punctului de acces al Arestului Central, care va fi văruit şi unde va fi schimbat mobilierul, informează Mediafax.

Astfel, în perioada următoare vor avea loc lucrări de igienizare în zona de acces, spaţiul destinat vizitatorilor, precum şi în camerele în care se asigură dreptul la grefă, urmând să fie adusă şi mobilă nouă.

Renovarea va fi realizată cu angajaţi ai Poliţiei Capitalei şi nu se va apela la serviciile unei societăţi private, a mai precizat sursa citată.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au declarat că "pe parcursul anului 2014 a fost analizată, în mai multe etape, situaţia Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă 1, programându-se lucrări de reabilitare şi igienizare a acestui spaţiu".

Anunțul Poliției a apărut după ce fostul ministru, Elena Udrea, aflată pentru o săptămână în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, a solicitat conducerii să-i permită ca, pe banii ei, să văruiască celula în care a fost închisă, să vopsească gratiile şi caloriferele, să schimbe mobilierul şi să tapeteze pereţii.

Cele mai citite

Dominic Fritz vede utilă creșterea impozitelor locale pentru comunitate

Majorările recente ale impozitelor locale au stârnit discuții aprinse în întreaga țară, iar Dominic Fritz, președintele USR, a explicat într-un interviu exclusiv pentru G4Media...

Mai mulți răniți după ce un tren suburban a lovit marți un zid de sprijin prăbușit peste șine la Barcelona

Un tren suburban a lovit marți un zid de sprijin prăbușit peste șine în provincia Barcelona, făcând mai mulți răniți, a anunțat Protecția Civilă...

Studiu psihologie: Cei care nu postează pe social media sunt mai încrezători și au relații mai sănătoase

Un nou studiu arată că persoanele care aleg să nu își publice viața pe social media pot dezvolta o încredere interioară mai puternică și...
Ultima oră
Pe aceeași temă