Experţii Comisiei Europene semnalează „probleme grave în privinţa protecţiei contra conflictelor de interese, a fraudei, a corupţiei şi altor nereguli serioase” în domeniul achiziţiilor publice din România.
Centura Bucureştiului ajunge să coste de două ori mai scump decât în contractul iniţial, prin acte adiţionale, firma unui consilier local din partidul de guvernământ câştigă licitaţii în serie în valoare de 70 de milioane de euro pentru patinoare şi bazine de înot, o comună din Maramureş aşteaptă în aceste zile milionul de euro căpătat fără licitaţie de la Ministerul Dezvoltării, iar primăria Bucureştiului plantează iarbă în februarie ca să mulţumească o firmă nou înfiinţată cu 700.000 de euro.
Multe exemple de acest fel au determinat experţii Comisiei Europene ca pentru prima dată de la aderare să avertizeze România asupra practicilor incorecte şi chiar corupte din domeniul achiziţiilor publice, dintre care unele implică bani europeni. Într-un raport care se ocupa de obicei exclusiv de sistemul judiciar, Bruxelles-ul transmite acum autorităţilor de la Bucureşti că „sistemul achiziţiilor publice din România suferă de mai multe slăbiciuni atât din punct de vedere practic cât şi a modului de organizare, iar aceste slăbiciuni duc la probleme grave în privinţa protecţiei împotriva conflictelor de interese, a fraudei, a corupţiei şi altor nereguli serioase”.
Astfel, reglementările împotriva conflictului de interese nu sunt suficient de eficiente inclusiv pentru că problema nu este tratată cuprinzător de o singură lege, ci de mai multe, fiecare pe alt palier. ( Preşedintele Băsescu a cerut ieri Parlamentului să adopte o lege unitară în privinţa incompatibilităţilor, conflictelor de interese, etc). Experţii europeni notează că până recent evitarea conflictului de interese era limitat numai la persoanele implicate direct în procedurile de verificare şi evaluare a ofertanţilor când de fapt „influenţa indirectă este „un risc semnificativ” pentru corectitudinea achiziţiilor publice. Recentele modificări legislative nu rezolvă însă problema.
Rudele demnitarilor să se retragă din afaceri din bun-simţ
Invocând „riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor comunitare”, Guvernul a adoptat la 30 iunie o ordonanţă de urgenţă prin care contractele publice nu mai pot fi obţinute de firme conduse rudele până la gradul IV ale unui responsabil din autorităţile care organizează licitaţii, negocieri sau cereri de ofertă. Cu alte cuvinte, firma soţiei primarului nu mai poate obţine contracte din banii primăriei. Nici firma vărului primarului.
Totuşi, aşa cum admitea recent într-un interviu RL chiar preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Verificarea şi Reglementarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Cristina Trăilă, această nouă interdicţie nu împiedică firma soţiei primarului să obţină contracte pe bani publici de la altă primărie sau altă instituţie publică. Cu alte cuvinte, nu împiedică perpetuarea acelei „influenţe indirecte” de care vorbeşte Comisia Europeană. „Nu putem restricţiona aria în care îşi desfăşoară activitatea o societate comercială. Ce facem (cu rudele n.r.) îi trimitem în Ungaria, în Polonia?”, se întreabă ea. „Legea se referă la un conflict evident de interese. Faptul că cineva este preşedintele unei instituţii şi are o rudă până la gradul al-IV-lea care are o societate comercială şi încheie un contract cu o altă agenţie sau o altă autoritate, asta poate fi trafic de influenţă, care e infracţiune, dar ea trebuie dovedită”, explică Cristina Trăilă.
Şeful ANRMAP spune că situaţii precum cele două contracte obţinute de la Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională a Lignitului de ginerele ministrului de Interne, Vasile Blaga vor fi posibile şi de acum în colo, dar că ele ţin mai degrabă de moralitate. Ionuţ Rudeanu a renunţat de altfel la cele două contracte în valoare de 10 milioane de euro, după ce informaţia a devenit publică, la cererea ministrului. „Sunt aspecte de moralitate care nu pot fi reglementate, nu poţi reglementa bunul simţ”, concluzionează preşedintele ANRMAP.
Achiziţiile publice nu sunt transparente
Totuşi, nici în privinţa aspectelor care pot fi reglementate şi verificate în domeniul achiziţiilor publice, lucrurile nu stau bine. Multe contracte nu trec prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, mult mai transparent decât cel clasic pentru că afişează sumele, beneficiarul, ofertantul, descrie achiziţia şi oferă posibilitatea unor comparaţii. Potrivit datelor ANRMAP, din circa 2800 de contracte de lucrări acordate de la 1 ianuarie 2010 până la jumătatea lui iulie, în valoare de peste 13 miliarde de lei, deci în jur de 3 miliarde de euro, numai 61% au trecut prin SEAP. Asupra contractelor de furnizare şi a celor de servicii, circa 8 miliarde de lei noi, pluteşte o ceaţă şi mai densă. Numai 17% din contractele de furnizare şi numai 21% din cele de servicii s-au făcut electronic. Aceasta în condiţiile în care primul ministru Boc atrăgea atenţia luna trecută că în anul de austeritate 2010 cheltuielile pentru bunuri şi servicii au crescut în primul trimestru cu 13% faţă de 2009.
Verificările sunt puţine şi fără rezultate
Comisia Europeană observă că situaţiile de conflict de interese preocupă destul de puţin autorităţile şi citează ANRMAP care a descoperit în 2009 numai şase astfel de cazuri, iar în 2010 nici unul. De asemenea, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a rezolvat în 2009 numai cinci cazuri din cele 9700 analizate. În plus, lipseşte cooperarea dintre autorităţi, iar cazurile transmise procurorilor sunt puţine.
Cristina Trăilă de la ANRMAP spune că este imposibil să fie făcute verificări temeinice cu numai 18 agenţi constatori pentru 18.000 de autorităţi şi instituţii din toată ţara care fac achiziţii din bani publici. Celor 18 li se mai adaugă şi cei 90 de angajaţi în teritoriu ai unui alt departament de verificare, subordonat însă Ministerului de Finanţe (UCVAP). Cristina Trăilă nu învinuieşte Guvernul pentru această situaţie, ci atrage atenţia că cei peste 1000 de angajaţi ai Curţii de Conturi se mişcă prea încet, iar rapoartele Curţii întârzie atât de mult încât se referă mai degrabă la precedentele guvernări. „Cum este posibil ca noi, în decurs de o lună, două, trei să verificăm sute de proceduri, iar Curtea de Conturi cu 1000 de persoane să întârzie?”.
Nu este însă sigura instituţie atacată verbal de ANRMAP. În condiţiile în care preţul unui kilometru de autostradă în România poate depăşi 10 milioane de euro, în timp ce media europeană variază între 5 şi 7 milioane, iar preţul centurii nord-sud a Bucureştiului înregistrează o majorare a contractului cu 100%, preşedintele Autorităţii care verifică achiziiţiile publice la nivel naţional spune că problema ţine de Compania Naţională a Autostrăzilor şi Drumurilor Naţionale din subordinea ministrului Radu Berceanu care „ar trebui restructurată din interiorul ei”. „Cred că poate sunt prea mulţi oameni în anumite direcţi, oameni care de-a lungul timpului au utilizat astfel de practici (majorarea preţurilor n.r.). Nu aş putea să mă pronunţ în detaliu, dar o restructurare ar fi binevenită”, a spus Cristina Trăilă.
Ea declară pe de altă parte că menţinerea prevederii că un contract obţinut prin licitaţie poate fi prelungit „pentru motive temeinice” prin acte adiţionale, fără o nouă licitaţie până la nivelul de 50% din valoarea contractului iniţial, s-ar fi făcut la sugestia Comisiei Europene deşi autorităţile române ar fi preferat impunerea unui prag de 20%. Prelungirea netransparentă a contractelor este una dintre metodele prin care preţurile statului ajung să fie deseori mai mari decât cele din economia privată. Din cauza unor astfel de acte adiţionale la un contract de circa 2 milioane de euro este cercetat penal fostul ministru al mediului Nicolae Nemirschi.
ANRMAP intenţionează să propună standarde de cost, preţuri estimative pentru diverse tipuri de lucrări şi achiziţii (nu există un termen pentru această iniţiativă). Autorităţile contractante trebuie să se raporteze la ceva, nu numai la studiul de fezabilitate despre care nu ştiu cât de bine este făcut”, spune Trăilă pentru că acum „valoarea estimată a unui contractul se stabileşte aleatoriu fără standarde de cost”.
Care sunt soluţiile?
Dincolo de multele modificări legislative, Comisia Europeană constată însă că „foarte adesea aceste amendamente sunt menite să rezolve diverse slăbiciuni din achiziţiile publice, dar fără o analiză strategică care să scoată în evidenţă cauzele. Alături de expertiza insuficientă şi capacitatea limitată a autorităţilor contractante în plan local, toate acestea duc deseori la nesiguranţă în privinţa modului în care aceste legi şi proceduri trebuie aplicate. Iar nesiguranţa şi neînţelegerea se transformă la rândul lor într-un mare număr de plângeri şi îngreunează şi mai tare efortul de prevenire a neregulilor”.
Observaţia aparţine şi unor oameni de afaceri. Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Cristian Pârvan spune că Guvernul, indiferent de culoare, ar trebui să publice la începutul anului lista tuturor lucrărilor de investiţii ce trebuie realizate. „Toată lumea să ştie pe ministere, pe domenii, ce e de făcut în ţară în anul respectiv. De ce nu anunţă din timp ce au de gând să facă?” întreabă el retoric. În opinia lui Cristian Pârvan, trebuie publicate nu numai lucrările pentru care statul are bani, dar şi lucrările pentru care statul nu are bani, dar sunt necesare, pentru că ele se vor face prin parteneriat public-privat. Nu în ultimul rând, el e „nedumerit” că Guvernul nu s-a gândit să oblige autorităţile să facă numai achiziţii publice transparente prin sistemul electronic (SEAP). Cristian Pârvan crede că totul ţine de voinţa politică şi că nu li se poate cere oamenilor de afaceri să devină câte „un Sfânt Gheorghe care ucide balaurul luptând cu sistemul”. „Omul de afaceri este cel care îşi propune să facă profit; el încearcă să cunoască regulile jocului şi se adaptează lor; dacă regulile sunt strâmbe, politicienii sunt cei care trebuie să le schimbe”, explică el.
La rândul său, preşedintele Fundaţiei Naţionale a Tinerilor Manageri, Marius Bostan spune că „dificultăţi apar când caietele de sarcini nu sunt suficient de clare ca să asigure un tratament egal posibililor ofertanţi sau sunt prea specifice şi restrâng accesul”. El crede că ofertanţii (companiile) ar trebui să aibă asistenţă specializată în domeniul achiziţiilor pentru că „experţii, juriştii şi avocaţii sunt costuri suplimentare pentru o companie care vrea să aibă succes la aceste competiţii”. Spre deosebire de reprezentantul AOR, Marius Bostan spune că oamenii de afaceri trebuie să folosească împotriva neregulilor pârghiile legale existente „cu inteligenţă şi curaj”: „deseori este mult mai simplu să dai vina pe sistem decât să te expui, să pari frustrat sau nemulţumit că ai fost învins la o licitaţie. Listarea unor procedee incorecte de genul – asta nu se face – ar fi o iniţiativă foarte bună”.
