12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialPloaia de meteoriţi a creat panică în regiunea Ural

Ploaia de meteoriţi a creat panică în regiunea Ural

Locuitorii din regiunea Ural s-au speriat de ploaia de meteroriţi de vineri dimineaţă, soldată cu explozii violente şi rănirea mai multor persoane, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Ei au crezut că este vorba de sfârşitul lumii sau de prăbuşirea unui avion.

“Eu eram acasă când am văzut un fulger. Am alergat pe balcon şi am observat o urmă luminoasă, ca cea a unui avion, doar că mult mai mare. Prima mea impresie a fost că s-a prăbuşit un avion”, a declarat corespondentul postului rus de televiziune Vesti, Dmitri Turkin, aflat în oraşul Celiabinsk.

“La început, a fost un fulger ireal, care a luminat toate clasele din partea dreaptă a şcolii. O astfel de lumină nu există în viaţa de zi cu zi, poate doar dacă este sfârşitul lumii. Apoi, am văzut o urmă de fum ca de la un avion, dar de zece ori mai mare”, a declarat o învăţătoare din Celiabinsk, Valentina Nikolaieva pentru site-ul de ştiri Lifenews.

Citeşte şi VIDEO. O ploaie de meteoriţi a făcut RAVAGII în Rusia. Peste 1.000 de răniţi

Imaginile video prezentau elevi panicaţi care au început să ţipe, după ce exploziile puternice au spulberat geamurile şcolii.

Vineri dimineaţă, mai mulţi martori la acest fenomen au postat înregistrări video pe Internet. A fost creat un grup pe site-ul de socializare Vkontakte, echivalentul rus al reţelei Facebook.

“Mă îmbrăcam în acel moment, când am văzut o lumină orbitoare, nu înţelegeam ce se întâmplă, am presupus că este vorba de un foc de artificii. Apoi explozii puternice au spart geamurile”, a relatat un locuitor din Celiabinsk, Evghenii Goroşko, pentru cotidianul rus Kommersant, adăugând că aproape în tot oraşul erau blocate telecomunicaţiile.

“Diferite tipuri de substanţe cenuşii cădeau din cer. Este înficoşător când casa ta se cutremură, iar tu nu poţi face nimic! Este un caz de forţă majoră de care nimeni nu este responsabil. Îngrozitor…” mărturiseşte un alt localnic, Iurii Panov.

Cele mai citite

Unul dintre liderii grupării Hells Angels din România a fost prins în Spania

O anchetă germano-spaniolă, sprijinită de Europol, a vizat o rețea infracțională implicată în traficul de droguri și de arme de foc. Liderul rețelei coordona...

Unul dintre liderii grupării Hells Angels din România a fost prins în Spania

O anchetă germano-spaniolă, sprijinită de Europol, a vizat o rețea infracțională implicată în traficul de droguri și de arme de foc. Liderul rețelei coordona...

Cutremur în Serbia, la granița cu România

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 s-a produs în această dimineaţă, la ora locală 8:42, în Serbia, la graniţa cu România, potrivit informaţiilor publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă