20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialPlanurile de urbanism pentru zone din centrul Capitalei, adoptate de CGMB

Planurile de urbanism pentru zone din centrul Capitalei, adoptate de CGMB

Cele şase proiecte de hotărâre care vizează planuri de urbanism pentru zone din centrul Capitalei au fost adoptate, marţi, de Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după ce la finele anului trecut fuseseră respinse, transmite Agerpres

Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) care vizează dezvoltarea şi modernizarea centrului Bucureştiului a fost reintrodus pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Consiliului General, la propunerea primarului general interimar Răzvan Sava, care a adresat, luni, un apel consilierilor pentru adoptarea acestui proiect, a informat Biroul de presă al municipalităţii, prin intermediul unui comunicat. 

PIDU cuprinde 62 de proiecte de investiţii în Capitală, în valoare de aproximativ 239 de milioane de euro. Zonele vizate sunt Piaţa Romană la nord, Piaţa de Flori la sud, Calea Moşilor la est şi Calea Griviţei la vest. “PIDU este un proiect care va aduce bani europeni pentru Bucureşti, care să fie alocaţi eficient pentru reconfigurarea urbanistică a unor puncte centrale ale Capitalei. Proiectul poate fi finanţat prin POR 2014-2021 cu 129 milioane de euro, la care se adaugă o contribuţie de la bugetul de stat în valoare de şapte milioane de euro. Totodată, prin axele de finanţare dedicate monumentelor se pot obţine alte 19 milioane de euro, iar alte 84 de milioane de euro se pot asigura prin asocieri de tip parteneriat public-privat”, se arăta în comunicatul Primăriei. 

Potrivit sursei citate, avantajele realizării acestui proiect cu bani europeni constau în realizarea a 3.155 noi locuri de parcare, extinderea şi modernizarea reţelei de tramvai, creşterea cu 18.095 m2 a suprafeţei de spaţii verzi, realizarea de noi rute pentru biciclişti şi de culoare speciale pentru transportul în comun, accesarea a 150 milioane euro fonduri nerambursabile. 

Proiectul prevede crearea unui sistem integrat de parcări, încurajarea folosirii mijloacelor de transport alternative – trasee de biciclete, mijloace ale RATB pe trasee rapide, se menţiona în comunicatul Primăriei. 

Cele mai citite

EXCLUSIV. Pasivitatea Ministerului Turismului a condus compania statului LIDO SA în faliment. Blat în favoarea afacerii fostului ministru Bogdan Drăgoi?

Numiri cu întârziere ale administratorilor speciali, schimbări suspecte ale acestora și lipsa unei apărări firești în instanțe sunt doar o parte dintre deciziile luate...

„Poarta Eroilor”, construită pentru valorificarea și promovarea patrimoniului cultural

În ultimii 4 ani, comunitatea Sectorului 4 a implementat proiecte de regenerare urbană a spațiilor publice, utilizând fonduri nerambursabile, atât guvernamentale, cât și accesate...

Conferința FOCUS București, eveniment marca CCIB, la a șasea ediție

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, în Aula Carol I din sediul său istoric, cea de a șasea ediţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă