Dupa cum am mai informat in aceasta pagina, in saloanele Muzeului de Arta din Cluj-Napoca este deschisa expozitia retrospectiva a pictorului Sipos Laszlo, actualmente locuitor al comunei Unirea din judetul Alba. O expozitie magnifica, daca-mi este permis sa spun asa, considerata de una dintre specialistele in materie, dr. Alexandra Rus, critic de arta si indrumator de doctoranzi, un eveniment major, in viata municipiului. Intr-adevar, vizitatorul ramane placut surprins cand intra in acest veritabil imperiu al picturii, care pur si simplu te copleseste prin dimensiuni, cromatica si tematica, cele 55 de tablouri prezentate publicului de Sipos Laszlo creand o lume aparte, feerica, si in acelasi timp extrem de dinamica. Portrete ingemanate cu natura inconjuratoare, sau elemente ale mediului, realitati contemporane transfigurate plastic (“11 septembrie”, “Trambitasii orasului”,” Cele trei gratii” etc.), suita dedicata lui Einstein sau lui Bela Bartock infatisati intr-o grafica de sevalet ca printr-o “alchimie” de linii frante si curbe trase pe fond negru, dar dispuse alert ca o ciocnire de idei prefigurand geniul si eternitatea; atatea si atatea fatete ale unor lucrari ample care pun in fata vizitatorului intrebari… Plecand de la aceste intrebari sugerate chiar de lucrarile domniei sale am avut o convorbire cu pictorul Sipos Laszlo.
Reporter: Deci, domnule Sipos Laszlo, dupa cum s-a vazut, vernisajul expozitiei dvs. s-a constituit intr-o adevarata sarbatoare a frumosului. Dr. Alexandra Rus, in alocutiunea tinuta cu acest prilej, afirma ca in lucrarile prezentate publicului exista o coerenta a esentelor. Dar si semne de adanci trairi creatoare care reusesc sa trezeasca in noi o sensibilitate care nu apare decat in cazul artei autentice. Iar tanarul muzeograf Sebesteyn Seckely, considera ca sunteti, in pictura un mare “constructor”; ca aveti darul de a construi lucrari complicate dar extrem de armonioase in ansamblul lor. Cum ati ajuns la aceasta inalta stacheta de abordare a picturii?
Sipos Laszlo: Este, zic eu, drumul unui om in viata, a unui om vesnic nemultumit de ceea ce face si hotarat sa mearga inainte spre telul sau. Desigur am avut si am modele, plecand de la mesterii anonimi din Evul Mediu, exemplari pentru stiinta si onestitatea lor. Pentru ca, iata, ei cunosteau tehnicile grunduirii, simbolica si expresivitatea culorilor, sacralitatea desenului si a anatomiei, adica magia creatiei. Ii consider apoi mesterii mei, pe fratii clujeni Marton si Gyorgy din secolul al XIV-lea creatorii acelui frumos monument “Sf. Gheorghe” de la Praga si copia sa de la Cluj, Relicvariu Sfantului Ladislau, precum si pe pictorul inspirat al altarului Calvaria, Kolozsvari Tamas. Si imi este model, desigur, stramosul meu artist, Sipos David, si ma gandesc la lucrarile sale cioplite in calcar si la amvonurile sale din numeroase biserici reformate, care marturisesc armonie, dragoste pentru om si natura.
R.: Intr-adevar, mai vorbeati de aceasta confesiune dintr-un pliant al dvs. si de alte izvoare de inspiratie precum biserica Sfantul Mihail din centrul Clujului sau cea reformata de pe str. Kogalniceanu, sau de Casa Aurarului din Cluj cu ale sale ancadramente in care sunt cioplite potire etc. Cand si cum ati intrat in contact cu desenul?
S.L.: De copil. Tin minte ca inca nefiind la scoala tata m-a dus la o expozitie si acolo am vazut o panza maronie cu o natura moarta foarte ingenios desenata. Atat de mult mi-a placut ca am hotarat in sinea mea sa ma apuc de desen. Un vis de copil, dar el staruise in mine continuu si m-a calauzit spre drumul pe care aveam sa apuc. Pasul urmator a fost la Scoala Brassay din Cluj – sunt clujean get-beget – unde aveam o sala de desen destul de bine dotata cu tot felul de figurine din gips, dar si profesori buni, care iti starneau interesul pentru desen. Astfel ca in clasele VI-VII am hotarat sa dau examen la scoala medie de arta, pe care, la ora sorocului, l-am luat. Aici am intalnit dascali de la care am invatat foarte mult, mai ales de la domnul Ion Mitrea, pe atunci profesor acolo. Apoi regretatul Marcos si altii. M-au invatat “meserie”, astfel ca am castigat premii la concursuri nationale. Dupa care, incurajat, am batut, cum se zice, la “portile raiului”; adica la Institutul de Arte “Ion Andreescu” din orasul meu natal. Aici, unde vin copii din toata Transilvania, si nu numai, mi-am dat seama ce inseamna concurenta: am luat la examenul de admitere nota… trei. A doua oara, am picat, de asemenea, cu nota sase. A treia oara insa am intrat. Va dati seama cata perseverenta iti trebuie cateodata sa-ti vezi visul implinit?! Mai ales ca, imi amintesc, nu m-am pregatit cu nimeni pentru a nu impovara familia cu cheltuieli mari. Subliniez acest lucru pentru ca tin minte ca in anii de scoala elementara am avut dificultati cu unii dascali care ma certau ca nu fac desenul asa cum ma invatau ei. Dar degeaba, eu il executam asa cum imi placea mie. Eram un copil incapatanat, pe bune.
R.: La institut cine v-a fost reazem adevarat in drumul spre tainele desenului si ale artelor plastice in general ?
S.L.: Un amanunt, poate, interesant. Nu m-am dus la clasa de pictura pentru ca mi s-a parut, titularul, un mare pictor de altfel, un om dificil. M-am dus la clasa de goblenuri… de la sectia de textile. Cel mai mult m-a ajutat sa descifrez tainele artelor plastice profesoara Maria Ciupe, sotia marelui pictor Aurel Ciupe. Dupa absolvire am lucrat si goblenuri, dar treptat m-am apropiat de pictura si grafica, pictura dandu-ti posibilitatea unor ample desfasurari de idei transfigurate plastic. Poate ca expozitia deschisa acum demonstreaza acest lucru. Dar, precizez, studiile de baza trebuie facute in stilul clasic si abia apoi poti sa-ti cauti un drum al tau, autentic, original. Simetria si echilibrul vine de la cunoasterea figurii umane. De aceea, cunoasterea anatomiei, a figurii umane, este, intr-un fel, hotaratoare pentru dezvoltarea ta ulterioara ca artist plastic.
R.: Ati fost dascal de desen la Turda, ati ilustrat carti, ati scris scenarii pentru desene animate, ati proiectat decoruri afise etc., detineti mai multe premii, sunteti membru al Academiei Ungare de Arta, deci se poate spune, ca sunteti un om implinit. Pe mine m-a impresionat si legatura sufleteasca, pe care am remarcat-o in unele lucrari, cu muzica lui Bela Bartok…
S.L.: Ce se intampla? Pictez mult ascultand muzica. Sonatele si muzica de pian ca si compozitiile din opera “Castelul lui Barba Albastra”, imi ung sufletul, daca se poate spune asa. Ma ajuta ca o soapta din fundal care parca imi stimuleaza mintea si mana. Ascultand muzica, mi se pare ca nu mai sunt singur acolo in atelierul meu unde ma cufund in imaginea visata a viitoarei picturi. De aceea Bartok mi-a fost si tema pentru suita grafica pe care i-am inchinat-o.
R.: Va multumesc.
