18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialPescarii din Delta Dunarii nu vor fonduri europene

Pescarii din Delta Dunarii nu vor fonduri europene

» UE a alocat pescarilor din Delta 150 milioane de euro pentru dezvoltarea durabila a pescariilor, dar pescarii nu vor banii europeni.

» Neincrederea pescarilor a fost generata de ANPA, care ameninta continuu ca opreste pescuitul.

Pescarii din Delta Dunarii au la dispozitie, din 2007, 150 milioane de euro, fonduri structurale acordate de Uniunea Europeana pentru dezvoltarea durabila a pescariilor din aceasta zona, care detine peste 80 la suta din resursele piscicole ale Romaniei. Laurentiu Rusu, seful compartimentului subventii al Sucursalei Tulcea a Agentiei Nationale de Pescuit si Piscicultura (ANPA), a declarat ca "nici un pescar, asociatie de pescari sau firma cu profil piscicol din Delta nu au depus oferte pentru accesarea fondurilor structurale europene. Exista doar o intentie de finantare de un milion de euro, dar solicitantul doar a purtat discutii privind conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a primi respectivii bani, dar nu a depus documentatia ceruta de procedura europeana pentru finantare". Pescarii din Jurilovca, Sf. Gheorghe, Murighiol, Sarichioi spun ca au pierdut increderea in agentia care gestioneaza aceste fonduri.

 

Simion Nazar, seful unei asociatii de pescari din Jurilovca, a declarat ca "nimeni nu se mai gandeste serios la dezvoltarea afacerilor in piscicultura pentru ca, de cinci ani, sefii ANPA nu vorbesc decat de oprirea pescuitului. Fostul presedinte Gheorghe stefan a facut tot ce i-a stat in putere sa distruga pescariile din Delta. Singura lui preocupare a fost sa-i incurajeze pe braconieri si sa-i boicoteze pe pescarii profesionisti. Pe de o parte, ameninta cu oprirea totala a pescuitului, iar pe de alta parte, facea demersuri sa cheltuiasca 100 milioane de euro de la UE pentru organizarea bursei pestelui in Delta. ANPA nu vrea o bursa adevarata, ci niste depozite in portul Tulcea pentru importul de peste si de conserve".
Conform acordului cu UE, fondurile structurale destinate dezvoltarii pescariilor din Romania pot fi cheltuite pentru conservarea resurselor pescaresti, pentru dezvoltarea acvaculturii, dotarea asociatiilor de pescari si a pescarilor cu unelte de pescuit si cu ambarcatiuni, precum si pentru organizarea unui port pescaresc destinat pescuitului in Marea Neagra.

Cele mai citite

VIDEO. Flacăra olimpică a ajuns pe mare în Franța

Flacăra olimpică a ajuns astăzi, la bordul velierului cu trei catarge Belem, în largul coastei Marsiliei, unde va debarca în cursul serii, aşteptată de...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...
Ultima oră
Pe aceeași temă