Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţa, 23 de de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ialomiţa, Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa, vizând destructurarea unei reţele specializate în evaziune fiscală, înşelăciuni şi spălare de bani, acuzată de un prejudiciu de aproximativ 800.000 de lei, a afirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.
„În această dimineaţă Serviciul de Investigare a Fraudelor sector 3 Poliţie desfăşoară 23 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ialomiţa, Ilfov, Giurgiu şi Dâmboviţa pentru punerea în executare a 23 de mandate de aducere. E vizată destructurarea unei reţele specializate în înşelăciuni, evaziune fiscală şi spălare de bani. Membrii reţelei falsificau documentele necesare contractării unor credite bancare şi prin intermediari sau ‘săgeţi’, cum sunt denumiţi de colegii mei, luau credite de la diferite bănci”, a declarat Alexandru Niculae.
Potrivit acestuia, banii împrumutaţi erau apoi investiţi în alte societăţi comerciale cu activităţi legale, conduse de cei doi lideri ai reţelei, existând informaţii că până în prezent ar fi fost înşelate 30 de bănci.
„Reţeaua mai avea şi un alt mod de operare. Tot prin intermediul acestor ‘săgeţi’ şi tot cu documente falsificate erau cumpărate în rate diverse bunuri electronice sau electrocasnice, ratele nu mai erau plătite, bunurile erau vândute şi banii investiţi de asemenea în societăţile comerciale care funcţionau legal. Prejudiciul estimat în acest moment e de aproximativ 800.000 de lei”, a spus Alexandru Niculae.
El a menţionat că persoanele identificate vor fi conduse la sediul Serviciului de Investigare a Fraudelor sector 3 Poliţie pentru audieri şi continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală.