16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPercheziţii la cămătari în Bucureşti, Teleorman şi Giurgiu

Percheziţii la cămătari în Bucureşti, Teleorman şi Giurgiu

Procurorii DIICOT fac, joi, 20 de percheziţii la cămătari care cereau dobânzi între 5 şi 40 la sută de la persoanele pe care le împrumutau cu bani, iar dacă acestea nu plăteau la timp, le ameninţau, le băteau şi le obligau să îşi vândă locuinţele.

Potrivit Mediafax, descinderile au loc în Bucureşti, Teleorman şi Giurgiu.

La finalul percheziţiilor vor fi duse 30 de persoane la audieri, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală, procurorii urmând să stabilească dacă în cazul acestora vor fi luate măsuri preventive.

Gruparea, din care făceau parte 15 persoane, a fost constituită în judeţul Teleorman, în 2011, când a început să dea bani cu camătă unor persoane interesate, majoritatea administratori de firme, după ce erau "studiate" posibilitățile de restituire a împrumuturilor, dar și bunurile, mobile sau imobile de valoare care ar fi putut fi valorificate pentru achitarea debitelor și a dobânzilor.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că liderii grupului au coordonat activitatea infracţională a unei grupări constituite încă din anul 2011 pe raza județului Teleorman, ai cărei membri erau implicați în activități de cămătărie (fiind percepute dobânzi între 5 % – 40 % lunar, din valoarea creditului acordat) și recuperări de debite, inclusiv prin mijloace violente (amenințare, șantaj ș.a.)", arată DIICOT, într-un comunicat de presă.

Debitorii care întârziau plata dobânzilor erau căutați insistent de către cămătari, iar la întâlnirile și discuții cu aceștia, cei care nu plăteau erau amenințaţi, intimidaţi şi chiar bătuţi.

De asemenea, cei care nu puteau să restituie banii luaţi cu dobândă erau constrânşi să îşi vândă locuinţele, unora dintre aceştia cămătarii spunându-le că şi-ar putea răscumpăra imobilele, dar cu sume mult mai mari.

Cu sumele obţinute, membrii grupării cumpărau autoturisme de lux, case şi terenuri, atât pe numele lor, cât și pe numele unor membri de familie, rudelor sau ale unor interpuși, pentru a ascunde sau disimula faptul că banii erau obţinuţi ilegal, mai scrie Mediafax.

Percheziţiile sunt făcute de procurorii DIICOT şi ofiţerii de poliţie judiciară din Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu jandarmii de la Brigada Specială de Intervenţie. Acţiunea este sprijinită de Serviciul Român de Informaţii.

Cele mai citite

OFICIAL. Massimiliano Allegri a fost demis de Juventus

Clubul de fotbal Juventus Torino a anunțat vineri, 17 mai 2024, demiterea antrenorului Massimiliano Allegri. Anunțul vine la doar două zile după ce echipa a...

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

OFICIAL. Massimiliano Allegri a fost demis de Juventus

Clubul de fotbal Juventus Torino a anunțat vineri, 17 mai 2024, demiterea antrenorului Massimiliano Allegri. Anunțul vine la doar două zile după ce echipa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă