20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialPercheziţii la Bacău, fiind vizate persoane suspectate de furturi şi cămătărie

Percheziţii la Bacău, fiind vizate persoane suspectate de furturi şi cămătărie

Mai multe percheziţii au avut loc în localitatea băcăuană Moineşti la persoane suspectate de cămătărie şi de furturi din autoturisme şi din societăţi comerciale, doi tineri fiind reţinuţi, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, agenţi de la Poliţia Municipiului Moineşti şi poliţişti de investigaţii criminale, însoţiţi de luptători de la Serviciul de Intervenţie Rapidă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, au descins, joi, în patru locuinţe din municipiul Bacău.

În urma percheziţiei făcute la domiciliul unuia dintre suspecţi, un bărbat de 30 de ani din Moineşti, au fost descoperite 20 de cărţi de identitate, 27 de cupoane de ajutor social şi pensie aparţinând mai multor persoane, precum şi un registru privind evidenţa sumelor de bani împrumutate cu dobândă de către acesta, în anul 2011, unor persoane din municipiu.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru cămătărie.

De asemenea, la altă locuinţă, au fost găsiţi doi tineri de 19 şi 26 de ani, ambii din Moineşti, suspectaţi că, în perioada noiembrie 2011-ianuarie 2012, au furat din 11 autoturisme din municipiu, staţii radio emisie-recepţie şi alte bunuri. Totodată, aceştia sunt suspectaţi că, împreună cu alt tânăr de 22 de ani, au săvârşit patru infracţiuni de furt şi distrugere, în dauna unor societăţi comerciale din municipiu.

La locuinţele celor trei tineri au fost găsite şi ridicate mai multe bunuri provenite din infracţiuni.

Tinerii de 19 şi 26 de ani Moineşti au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bacău.

Cele mai citite

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă