Cristina Anghel a surprins doar prin zgomotul prăbuşirii de pe piedestalul pe care o cocoţaseră amărăştenii cu neuronii prăjiţi de manipularea uselisto-antenistă. În cazul lui Ponta însă, frecvenţa şi dimensiunea minciunilor nu-l mai pot doborî de niciunde.
„Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti.“ Să traducem ofticata constatare a premierului. Cristina Anghel a ajuns prima grevistă-senator a ţării pe mâna tripletei Antonescu-Voiculescu-Ponta, care o plângeau-tămâiau-plăteau, via Antena 3, în epoca „jos Băsescu dictatoru’“. Acum, că tripleta începe să se descompună mai rapid decât anticipau până şi cei mai răi dintre portocalii, iar proiectul cu pricina s-a transformat unilateral în coabitare, fomista s-a adaptat noilor comandamente varane. „Ponta e un lup în haine de oaie“, a rostit ea răspicat. Păi, se poate aşa ceva, madam? Nu se poate, a zis Ponta. Lupul Ghiţă şi-a înfipt colţii RTV-işti şi nici toate cojoacele anteniste n-au mai salvat-o de la evacuarea din casa de oaspeţi a ASE, unde stătea moca, şi nici de prăbuşirea în groapa umorului autohton. Vă recomand câteva bancuri tematice.
Nostim e că Anghel încearcă acum să convingă poporul că nu e chiar atât de fomistă şi certată cu moralitatea pe cât i s-a dus buhul. Na, de acum înainte o să plătiţi trei mii de lei pentru mine, în loc de o mie. Eu vă făceam economii la buget, dar dacă nu vreţi, treaba voastră, fraierilor. Doamna are un debit verbal şi o tărie a obrazului de invidiat, ambele dovedind că are stofă de politician şi Antenele s-au orientat bine. Primo: la ASE stătea ilegal şi pe gratis. Secundo: cei trei mii de lei daţi de Senat pentru cazare, banii poporului, cum ar veni, îi băga în propriul buzunar. Că aşa este statutul aleşilor, lax, fără complicaţii birocratice gen deconturi, chitanţe, contracte. Concluzie: dacă de mâine Anghel se hotărăşte să intre în greva foamei pe motiv că „am ajuns mai răi ca pedeliştii“ şi îşi montează un cort în faţa Cotroceniului, banii pentru cazare curg. La fel salariul şi forfetarul. Plus, un eventual bonus de „drept de autor“ de la Voiculescu.
