11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPaște 2017. Aglomerație la ieșirea din țară și pe drumurile spre munte....

Paște 2017. Aglomerație la ieșirea din țară și pe drumurile spre munte. Biletele cu loc în mai multe trenuri au fost epuizate

UPDATE 18.20: CFR Călători a anunțat, vineri după-amiază, că biletele cu loc în mai multe trenuri au fost epuzitate.

„CFR Călători circulă zilnic aproximativ 1300 de trenuri, care au în compunere un anumit număr de vagoane/ automotoare. Din punct de vedere al materialului rulant (vagoane, automotoare), deținem un număr limitat de vagoane/automotoare pe care încercăm să-l optimizăm și utilizăm cât mai eficient. În aceasta perioadă toate capacitățile din parcul activ al companiei sunt în teren, suplimentar față de zilele obișnuite cu peste 8000 de locuri/zi.

Personalul feroviar a fost, de asemenea, suplimentat. Astfel, în marile Gări sunt marcate case speciale dedicate studenților și se lucrează cu maxim de case de bilete deschise.  De exemplu, în Gara de Nord din București se lucrează cu peste 30 de casieri, DUBLU față de zilele obișnuite.

În toată această perioadă, la anumite trenuri – la solicitări exprese ale pasagerilor – se emit bilete “fără loc”, în limita maximă admisă pe vagon. Cei interesați de călătoria cu trenul trebuie să știe că sunt anumite rute pentru care biletele cu loc sunt epuizate: București – Buzău/Bacău/Suceava/Iași; București – Craiova; București – Pitești; Cluj – Suceava/Iași; București – Constanța; București – Brăila/Galați; București – Brașov/Sibiu/Cluj Napoca”, informează CFR.


Traficul rutier se desfășoară cu dificultate, vineri după-amiază, pe DN 1, pe sensul de mers către stațiunile de pe Valea Prahovei, în condițiile în care mii de turiști se îndreaptă spre stațiunile montane, unde vor petrece minivacanța de Paște, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Marian Popescu, că se circulă în coloană, pe sensul de urcare spre munte al DN 1, începând de la Nistorești, între kilometrii 102 și 107. Pe acest segment de drum, mașinile rulează cu viteză foarte redusă, iar uneori coloana staționează.

De asemenea, coloană de autoturisme este și la km 128, de la Poiana Țapului, până la intrarea în Bușteni, a precizat sursa citată.

Totodată, traficul se desfășoară cu dificultate și la ieșirea din Bucureşti spre Autostrada 1, potrivit Digi24.

Și la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu-Ruse, numărul de autoturisme aproape s-a triplat față de zilele anterioare, în timp ce numărul camioanelor este în scădere, a declarat purtătorul de cuvânt a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu, Cristina Onofrei, pentru Agerpres..

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate, pe sensul de intrare în țară (…), 37 de autocare, 665 de autoturisme, 718 camioane și 234 de microbuze, iar pe sensul de ieșire din țară au fost înregistrate 50 de autocare, 1.650 de autoturisme, 626 de camioane și 79 de microbuze. De remarcat este faptul că numărul autoturismelor care ies din țară este de peste trei ori mai mare față de zilele trecute când ieșeau din țară în medie cinci sute de autoturisme pentru că foarte mulți români petrec sărbătorile pascale în Grecia sau Turcia, iar numărul camioanelor care ies din țară a început să scadă cu aproximativ 20% față de zilele anterioare, când la ieșirea din țară erau înregistrate aproximativ opt sute de camioane, pentru că în aceste zile aprovizionarea cu marfă este mai redusă", a precizat Cristina Onofrei.

Conform aceleiași surse, în perioada sărbătorilor personalul de la frontieră a fost suplimentat și se circulă pe trei artere la intrarea în țară și pe trei artere la ieșire, față de două artere la intrare și două la ieșire, cum se opera zilele trecute, timpul de așteptare la frontieră fiind de aproximativ zece minute.

Digi 24 a relatat că pe DN5, Bucureşti-Giurgiu, oamenii care au plecat în vacanţă spre Bulgaria au avut de aşteptat zeci de minute să iasă din ţară.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă