30 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialParlamentul ungar condamnă o declaraţie a comisarului european Viviane Reding

Parlamentul ungar condamnă o declaraţie a comisarului european Viviane Reding

Parlamentul Ungariei a adoptat, luni seara, o rezoluţie prin care condamnă declaraţia critică a comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, faţă de sistemul judiciar ungar, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Rezoluţia a fost adoptată cu 277 de voturi pentru, 53 împotrivă şi şapte abţineri.

“Este inacceptabil ca Viviane Reding să califice drept uşor de înţeles procedura irlandeză ce încalcă directivele fundamentale ale Uniunii Europene (UE)”, scrie în rezoluţia citată de agenţia de presă ungară MTI.

Textul rezoluţiei îi solicită lui Reding să facă maximum pentru “cooperarea juridică între ţările membre UE, în special în ceea ce priveşte recunoaşterea mutuală a hotărârilor din tribunale”.

Într-un articol apărut în 9 martie, în cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, Viviane Reding a considerat “uşor de înţeles” refuzul Irlandei de a extrăda în Ungaria un cetăţean irlandez implicat într-un accident rutier mortal în Ungaria.

“Nu am fost surprinsă – aceasta datează dintr-o perioadă în care numeroase decizii au fost luate în Ungaria şi care ridicau întrebări cu privire la independenţa sistemului judiciar ungar”, a apreciat comisarul.

În 2000, Ciaran Francis Tobin, un om de afaceri irlandez care lucra atunci în Ungaria, a ucis doi copii ungari într-un accident rutier la Leanyfalu, la 25 de kilometri de Budapesta. El fost condamnat în contumacie în Ungaria.

După ce a aderat la UE în 2004, Ungaria a emis un mandat internaţional de arestare împotriva lui Tobin, dar Curtea Supremă din Irlanda a respins cererea de extrădare în două rânduri.

Bruxelles-ul exprimă de mai mult timp critici severe faţă de transformările din sistemul judiciar ungar şi din alte instituţii democratice produse sub Guvernul conservator al premierului Viktor Orban.

La 11 martie, Guvernul ungar a modificat Constituţia şi a limitat puterile Curţii Constituţionale. În prezent, Comisia Europeană studiază modificarea controversată, concluziile fiind aşteptate la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie.

La sfârşitul lunii martie, Guvernul ungar şi-a exprimat deja “indignarea profundă” faţă de criticile lui Reding.

Cele mai citite

Săraca țară bogată. România continuă să importe gaze, deși avem producție proprie destulă

România a importat, în primele patru luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 493.200 tone echivalent petrol (tep), cu 13% mai...

Țara care va implementa săptămâna de lucru de şase zile

Grecia urmează să implementeze o săptămână de lucru de șase zile, într-un efort de a combate deficitul de muncitori calificați, o problemă acută în...

Elena Lasconi își anunță candidatura la șefia USR

Elena Lasconi, primarul reales din Câmpulung, și-a anunțat candidatura la șefia USR, după ce în prealabil a spus că vrea să se asigure că...
Ultima oră
Pe aceeași temă