14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialParlamentul European INTERZICE clonarea animalelor

Parlamentul European INTERZICE clonarea animalelor

Parlamentul European vrea să interzică clonarea tuturor animalelor de fermă, a anunțat co-raportorul din Comisia pentru Mediu, Renate Sommer, potrivit unui comunicat al instituției.
 
”Până acum, am putut importa material reproductiv din terțe țări. Ne spălăm pe mâini și îi lăsăm pe alții să facă treburile murdare. Vrem o interdicție cuprinzătoare. Nu doar pentru utilizarea tehnicilor de clonare, ci și pentru importurile de material reproductiv, clone și descendenții lor. Este posibil să fie identificate aceste origini. Există registre de pedigree, registre ale culturilor, registre ale animalelor din ferme. Aș vrea să cer Comisiei Europene să regândească toată această chestiune. Uneori politica trebuie să creeze limite.” a spus co-raportorul din comisia pentru agricultură Giulia Moi (EFDD, IT).

Astfel, prin votul de marți, Parlamentul a întărit propunerea inițială a Comisiei de a interzice clonarea animalelor, introducând clonarea tuturor animalelor de fermă, a descendenților lor și a produselor derivate, inclusiv importurile în UE.

Raportul legislativ a fost adoptat cu 529 voturi la 120 și 57 de abțineri.

”Trebuie să avem în vedere impactul asupra sănătății animalelor, dar și asupra sănătății umane”, a spus co-raportorul din comisia pentru agricultură Giulia Moi (EFDD, IT). ”Acest raport transmite un mesaj partenerilor noștri comerciali că nu vrem să punem în pericol sănătatea noastră, a familiilor noastre și a generațiilor viitoare prin utilizarea unor produse de calitate îndoielnică de această natură”, a spus ea.

În acest context, oficialii europeni arată că au fost înregistrate rate mari de mortalitate în toate etapele clonării progenitorului, fapt ce ridică serioase probleme etice și legate de binele animalelor.

”Fermierii noștri se confruntă acum cu o concurență majoră mai ales din Asia, din cauza anumitor practici, inclusiv clonarea. Dar Europa se bazează pe anumite valori, iar printre ele este și calitatea. Vrem să fim siguri că nu mergem pe un drum fără întoarcere”, a mai spus ea.

 De aceea interdicțiile vor fi extinse și la produsele germinale ale clonelor animale, descendenții clonelor animale și produselor derivate. 

Interdicția se va referi și la animalele care sunt deja derivate din clone în anumite țări terțe, conform comunicatului remis de Parlamentul European.

Mai mut, oficialii europeni subliniează că importurile în UE ar putea fi acceptate doar dacă certificatele de import arată că animalele nu sunt clone sau descendenți ai clonelor. Interdicția se va mai aplica și importurilor de produse germinale animale, precum și alimentelor de origine animală. 

Rate mari de mortalitate și anomalii

Parlamentul subliniază concluziile din 2008 ale Autorității Europene pentru Siguranță Alimentară (EFSA), conform cărora sănătatea și binele clonelor sunt afectate negativ, uneori cu consecințe grave și chiar deces. Aceste efecte contribuie la ratele scăzute de eficiență a clonelor, între 6 și 15% pentru bovine și 6% pentru porcine, fiind necesară implantarea embrionului clonat în mai multe încercări pentru a obține un animal clonat. Mai mult, anomaliile clonelor și dimensiunile neobișnuite ale urmașilor duc la nașteri dificile și la morți infantile. 

Cetățenii dezaprobă clonarea 

Rezultatele cercetărilor arată că cetățenii UE se opun foarte tare consumului de alimente din animale clonate sau din descendenții acestora, majoritatea dezaprobând utilizarea clonării pentru ferme, pe motive de sănătatea a animalelor și din considerente etice. 

Textul amendat transformă legislația într-un regulament ce va fi aplicat direct în toate statele membre. Parlamentul a extins interdicția astfel încât acum acoperă toate speciile de animale crescute și reproduse pentru în scopuri agricole, nu numai bovinele, ovinele, porcinele, caprinele și cavaline, cum era propus de Comisie. 

Ce urmează 

Co-raportorii vor începe acum negocierile cu Consiliul pentru varianta finală a legii.

Cele mai citite

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...
Ultima oră
Pe aceeași temă