33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialPapa Francisc va vizita Columbia

Papa Francisc va vizita Columbia

Papa Francisc va efectua o vizită în Columbia, a anunţat, joi, Sfântul Scaun, care nu a precizat însă, data la care va avea loc călătoria, relatează Le Figaro, conform Mediafax.

“Îl vom primi (pe papa) cu braţele deschise şi călduroase, în calitate de mesager al păcii şi reconcilierii”, a reacţionat pe Twitter preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos.

Papa Francisc este foarte popular în rândul hispanicilor.

 

Cele mai citite

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

VIDEO. Elena Lasconi a câștigat șefia USR și a ieșit cu un discurs a la Diana Șoșoacă

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a câștigat din primul tur alegerile pentru funcția de președinte al Uniunii Salvați România (USR), iar primul său discurs...

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...
Ultima oră
Pe aceeași temă