21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPakistanul VA BLOCA parţial reţeaua de telefonie mobilă de teama unor atentate

Pakistanul VA BLOCA parţial reţeaua de telefonie mobilă de teama unor atentate

Pakistanul va bloca sâmbătă dimineaţa reţeaua de telefonie mobilă în mai multe oraşe din ţară şi în unele cartiere ale Islamabadului în încercarea de a preveni eventuale atentate ale rebelilor islamişti în timpul marii sărbători musulmane Eid al-Adh (Sărbătoarea Sacrificiului), a anunţat vineri ministrul pakistanez de interne, Rehman Malik, transmite AFP, potivit Agerpres.

Autorităţile au luat această decizie după ce serviciile de informaţii au afirmat că au indicii privind intenţia talibanilor sau a militanţilor Al-Qaida de a comite atacuri împotriva unor lăcaşuri de cult musulmane.

“Am primit 13 mesaje de alertă din partea serviciilor de informaţii”, a precizat Malik în faţa presei.

El a menţionat că serviciile de telefonie mobilă vor fi suspendate timp de patru ore, începând de la ora 06.00 /01.00/, când credincioşii se adună pentru rugăciunea de Eid în moschei sau în pieţe.

Conform informaţiilor primite de la serviciile de specialitate, sunt vizate de proiecte de atentate trei oraşe din provincia Punjab, două din Sind şi mai multe din Baluchistan şi din provincia Khyber Pakhtunkhwa, la graniţa cu Afganistanul, a adăugat ministrul, fără a da numele localităţilor, din raţiuni de securitate.

Cele mai citite

România are nevoie de o nouă generație de lideri politici, educați pe modelul occidental, consideră rectorul SNSPA

România trebuie "să investească încredere într-o nouă generație de lideri politici, educați și formați pe modelul occidental", consideră profesorul Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale...

Ciucă știe calitățile pe care le așteaptă românii de la viitorul președinte

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, apare într-un clip video în care anunță ce calități ar trebui să aibă un candidat la funcția...

“Festival cu droguri”. Un traficant a fost prins după ce a încercat să introducă ciuperici, amfetamină la un festival

Într-o acțiune desfășurată în data de 06.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au efectuat...
Ultima oră
Pe aceeași temă