11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPact ruso-chinez împotriva dolarului

Pact ruso-chinez împotriva dolarului

China şi Rusia au decis, în cadrul Summitului de afaceri de la Moscova, să renunţe la moneda americană în schimburile comerciale bilaterale şi să-şi întărească colaborarea în domenii strategice precum energia şi armamentul. Rusia şi China vor demara schimburile comerciale şi contractele economice cu utilizarea yuanului şi a rublei începând cu anul viitor, punând bazele unei legături comerciale care va exclude dolarul SUA ca monedă de schimb în relaţia bilaterală. Este vorba despre primul act concret al reformei financiare ce vizează eliminarea dependenţei de moneda americană în schimburile comerciale internaţionale, pentru care ambele state au pledat după izbucnirea crizei economice mondiale.

„Rubla va începe să fie schimbată pe bursa chineză şi yuanul va fi schimbat la Moscova începând din decembrie”, a anunţat premierul rus Vladimir Putin, citat de AFP, felicitându-se, alături de omologul său chinez, Wen Jiabao, pentru creşterea în 2010 până la 48,1 miliarde de dolari a schimburilor comerciale dintre cele două ţări. Conform statisticilor citate de AFP şi agenţia chineză Xinhua, schimburile ruso-chineze au crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu circa 56% faţă de aceeaşi perioada din 2009 şi vor ajunge la un total de 50 de miliarde până la sfârşitul anului – un nivel aproape egal cu cel dinaintea izbucnirii crizei.

Acorduri comerciale şi militare

Suma pe primele nouă luni ale lui 2010 este de opt ori mai mică în comparaţie schimburile sino-americane, care s-au ridicat în aceeaşi perioadă la 327 de miliarde, cu un surplus în favoarea Chinei de peste 201 miliarde. Deschiderea spre comerţul în ruble ar putea semnala însă că Beijingul a decis să mizeze şi pe alte devize pentru construcţia rezervei valutare, ca mişcare de retaliere faţă de presiunile exercitate de SUA pentru creşterea cotaţiei yuanului. În cadrul Summitului de la Moscova, cele două puteri asiatice au încheiat, de asemenea, un contract în baza căruia Rusia va construi două noi reactoare la centrala nucleară Tianwan, din estul Chinei, – un nou acord energetic după recenta inaugurare a primului oleoduct, ce va lega din 2011 cele două ţări. În domeniul resurselor, numărul doi mondial în producţia de oţel, Baosteel, va cumpăra de la compania rusă Metalloinvest minereu de fier de circa 320 de milioane $. În baza unui alt acord, elicopterele militare ruseşti Mi-171 vor fi modernizate şi întreţinute în fabrici chineze. De alfel, în marja summitului, Rusia a semnalat o relaxare notabilă a politicii de prudenţă în ceea ce priveşte exporturile de arme sofisticate către China: conform UPI şi AFP, până în 2015, Beijingul va putea cumpăra 48 de avioane de luptă de ultimă generaţie Suhoi Su-35. Moscova a refuzat însă în mod diplomatic să exporte sistemul antiaerian/antibalistic superperformant S-400, după ce, în aprilie, a livrat Chinei 15 baterii din generaţia anterioară, S-300.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă