15 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialPacienţi "online" la spitalul de urgenţă

Pacienţi “online” la spitalul de urgenţă

Unul dintre cele mai mari spitale din România beneficiază de un sistem prin care doctorii pot verifica şi completa pe calculator situaţia medicală a bolnavilor.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj a intrat în zona medicinii online. Una dintre cele mai mari unităţi spitaliceşti din România va beneficia de un sistem informatic prin care activitatea medicilor va deveni mult mai lejeră. Aceştia pot verifica pe calculator atât istoricul medical al pacienţilor, cât şi rezultatele analizelor proaspăt făcute, ba chiar pot completa şi fişa de externare a acestora. În acest fel, doctorii vor putea afla totul despre starea pacienţilor pe care îi tratează „cu un singur click”, potrivit directorului firmei Gama IT, cea care a realizat implementarea respectivului sistem informatic, Alexandru Bârsan.

„Atunci când un pacient se prezintă în spital, este automat luat în evidenţă în sistemul informatic. Introducerea datelor personale generează automat foaia de internare, care nu se va mai scrie de mână ca până acum, iar acea foaie va fi transferată în timp real în secţia unde pacientul a fost internat. Medicul poate să vadă imediat fişa şi poate afla chiar istoricul medical al bolnavului cu un singur click. De asemenea, prescrierea de analize medicale se face tot în acest sistem, iar după efectuarea analizelor în laborator, rezultatele sunt transmise în timp real în secţie. Doctorul nu mai trebuie să aştepte să vină buletinul de analize, cum se întâmpla până acum. În acelaşi timp se îmbunătăţeşte şi comunicarea între secţiile medicale şi farmacii, iar biletul de ieşire din spital al pacientului concentrează toate informaţiile specifice tratării, informaţii despre internare, tratament şi analizele de laborator”, a explicat Bârsan modul de funcţionare a proaspătului sistem informatic introdus la unitatea de primiri urgenţe clujeană.

Comparaţie cu murături

Reprezentantul firmei Gama IT i-a găsit şi o comparaţie cel puţin interesantă noului sistem, pentru a-i demonstra şi mai mult capacităţile. „E ca şi cum stai la etajul 10 şi vrei să vezi câte borcane de murături ai în pivniţă. Nu te cobori 10 etaje ca să afli, ci te duci în sufrageria proprie şi te uiţi direct pe calculator”, a spus Bârsan.

Perioada de implementare a acestui proiect a durat doi ani, iar investiţia totală a valorat 5.342.513 lei, aproximativ 1.200.000 de euro. Spitalul clujean nu a contribuit decât cu 2% din aceşti bani, pentru că restul a venit din fonduri europene nerambursabile, aproape 3,5 milioane de lei, cât şi din bugetul naţional, 770.000 de lei.

Întregul sistem a fost implementat în şapte etape, de la realizarea infrastructurii de reţea şi echipamente informatice, până la extinderea proiectului în toate structurile organizatorice ale spitalului, instruirea personalului şi realizarea portalului pentru o mai bună comunicare atât internă, între angajaţii spitalului, cât şi cu pacienţii. „Instruirea s-a derulat atât pentru utilizarea şi administrarea portalului pe diferite teme, la care au participat atât medici, cât şi asistentele medicale. În fiecare cabinet vor fi calculatoare prin care se derulează o aplicaţie care arată datele pacientului”, a spus şi managerul spitalului judeţean, Cristiana Ciortea. Un asemenea sistem informatic mai există în alte 12 spitale din România, atât de stat, cât şi private, însă spitalul de la Cluj este cel mai important din Transilvania care beneficiază de această tehnologie.   

Spital de prestigiu

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj are atribuţii de “spital regional de urgenţă I A” şi este alcătuit din 1.777 de paturi, în aproape toate specialităţile medico-chirurgicale. De asemenea, are şi peste 3.000 de angajaţi şi funcţionează în regim pavilionar, într-un număr de peste 33 de clădiri distincte. Conform conducerii unităţii medicale, în spitalul clujean se fac nu doar activităţi de asistenţă medicală, ci şi de cercetare ştiinţifică medicală sau de învăţământ universitar şi postuniversitar medical.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă