20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialOriginalitate şi confort în baie

Originalitate şi confort în baie

Renovările actuale ale băilor au tendinţa să devină convenţionale, lucru ce este uşor de înţeles dacă privim piaţa materialelor folosite în acest scop.

Finisajele ceramice şi obiectele sanitare, chiar dacă se găsesc într-o gamă foarte diversificată de modele, pot fi încadrate cu uşurinţă în câteva clase stilistice. În acest context, proprietarii îşi concentrează plani­ficarea renovării sălii de baie la aceste două categorii: finisajele ceramice şi obiectele sanitare. În puţine cazuri atenţia celor implicaţi este distribuită şi în alte direcţii, cum ar fi decorarea sau introducerea altor materiale decât cele cu care suntem obişnuiţi în aceste circumstanţe.

Baia pe care o prezentăm aici iese din tipare din multe puncte de vedere. Este de remarcat felul în care a fost proiectată şi executată cabina de duş, dar şi introducerea substanţială a lemnului în executarea finisajelor. Chiar dacă aspectul final este unul spectaculos şi original, materialele şi operaţiile preliminare nu au diferit cu nimic de cele dintr-o renovare obişnuită. Baia în cauză are o suprafaţă de aproximativ 5,5 mp şi deserveşte un apartament vechi de 70 de ani. Toate obiectele sanitare şi toate conductele vechi au fost eliminate încă de la începutul lucrărilor. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu finisajele de pe pereţi şi de pe pardoseală. Pereţii au fost retencuiţi iar pe pardoseală a fost turnată şapă. După ce au fost trase noile conducte, acestea au fost integrate în volume realizate din profile metalice şi plăci din gips-carton. Traseele conductelor şi, implicit, volumele măştilor au fost proiectate în aşa fel încât să se constituie în baza elementelor de finisaj.

Pardoseala a fost hidroizolată cu o membrană specială. După uscarea ei, a fost montat un strat din plăci OSB cu grosimea de 1 cm, care va servi drept bază pentru finisajul din parchet din lemn masiv. OSB-ul, împreună cu profilele metalice şi plăcile din gips-carton rezistente la umezeală au fost folosite pentru construirea cadrelor necesare montării lavoarului şi a banchetei din cabina de duş. Acestea au fost definitivate prin montarea unor blaturi din lemn, în cazul lavoarului, şi prin monarea plăcilor din piatră naturală, în cazul cabinei de duş.

Blaturile din lemn au fost folosite pentru realizarea de poliţe şi rafturi în zona toaletei şi a caloriferului. Lemnul masiv a fost folosit şi pentru a crea rame oglinzii şi tabloului care au fost montate la final.

Peretele comun cu holul al cabinei de duş a fost construit din cărămizi de sticlă iar deasupra cabinei a fost realizată o scafă din gips-carton. De altfel, de jur-împrejurul băii au fost construite scafe în care au fost introduse elementele de iluminat.

Lucrare executată de arhitect Ştefan Şteblea, www.sssconstruct.com, tel. 0723.991.996

Cele mai citite

Ana Bogdan, învinsă în turul secund la Roma

Ana Bogdan a ratat calificarea în turul al treilea la Roma, unde s-ar fi duelat cu Sorana Cîrstea, după ce a fost învinsă în...

Caracteristicile adevăratului european

De Ziua Europei, cetățenii Bătrânului Continent au înțeles ce îi unește. Iată câteva criterii care caracterizează europeanul de astăzi: Să aibă o relație cu vecinul...

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă