14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecial„Ordonanța privind renunțarea la titlul de doctor este un abuz“

„Ordonanța privind renunțarea la titlul de doctor este un abuz“

Mediul academic și cel studențesc se revoltă din cauza ordonanței de urgență adoptate pe 29 decembrie, care stabilește, printre altele, că persoanele cu titlul științific de doctor pot renunța la acel titlu fără să fie trase la răspundere. Studenții cataloghează acel act legislativ drept „un abuz de putere”, folosit în interes personal.

Guvernul Ponta a adoptat, acum două zile, o ordonanță de urgență care dă posibilitatea persoanelor cu titlul de doctor să renunțe la el fără să mai fie trase la răspundere sau să ofere explicații.

Ca reacție, mai multe cadre universitare cer Avocatului Poporului, într-o scrisoare deschisă, să sesiseze această OUG la Curtea Constituțională și solicită Ministerului Educației să îi retragă titlul de doctor lui Victor Ponta în baza adresei Universității din București care a stabilit plagiatul acestuia, nu în baza noii prevederi.

„Obținerea unui titlu de doctor nu este o activitate solitară a candidatului respectiv, ci implică un întreg ansamblu de instituții și activități academice, prin urmare renunțarea la acest titlu nu poate fi lăsată doar la latitudinea deținătorului”, scrie Cristian Dogaru, conferențiar la University Campus Suffolk din Ipswich. Semnatarii scrisorii consideră că propunerea de ordonanță de urgență care va oferi deținătorilor de titlu de doctor posibilitatea de a renunța la el este „abuzivă, nejustificată și contravine standardelor educației”.

La scurt timp, și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a condamnat decizia Guvernului.  Modificarea Legii Educaţiei reprezintă un abuz de putere extrem de nociv din partea Guvernului, care nu doar „măcelăreşte” actul normativ prin ordonanţe de urgenţă, dar le şi foloseşte în interes personal, susţin reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

„Studenţii sunt consternaţi de modul total nedemocratic şi lipsit de responsabilitate în care Guvernul alege să trateze sistemul educaţional din România, în contextul în care trecem prin al treilea an consecutiv în care este emisă o ordonanţă de urgenţă care modifică Legea Educaţiei Naţionale (după OUG 92/2012 – în vigoare de la 19 decembrie 2012 şi 117/2013 – în vigoare de la 30 decembrie 2013) la final de an, în timpul vacanţei de iarnă, fără o consultare prealabilă cu actorii din sistem. Amintim că aceeaşi problemă a fost semnalată de studenţi şi în această vară, o dată cu celebra OUG 49/2014, care a introdus, printre altele, doctoratul la frecvenţă redusă sau posibilitatea înfiinţării de universităţi private de către persoane fizice”, scrie ANOSR.

Opoziția solicită Avocatului Poporului să întoarcă ordonanța

Studenţii susţin că nemulţumirea lor este cu atât mai mare cu cât motivarea emiterii acestui act normativ este legată de dorinţa prim-ministrului Ponta de a renunţa la titlul de doctor, şi nu de problemele reale cu care se confruntă sistemul educaţional. „Studenţii consideră că acest lucru reprezintă un abuz de putere extrem de nociv pentru România din partea Guvernului României, care nu doar măcelăreşte Legea Educaţiei prin ordonanţe de urgenţă fără sfârşit, dar le şi foloseşte în interes personal”, precizează ANOSR.

Mai mult, liberalii au  anunțat, într-un comunicat, că „PNL va solicita Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să întoarcă din drum această ordonanță. Este singura instituție care, în acest moment, poate opri acest delir instituțional al Guvernului PSD”.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a anunţat că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii Bucureşti în care îl notifica asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003.  

Cele mai citite

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...

Un nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul Marcel Ciolacu ar putea aproba, în şedinţa de azi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa,...

Spre pace în jurul Israelului

                                          In memoria lui Shlomo Avineri În jurul unei confruntări cu vaste implicații înfloresc de obicei opinii diverse. Or, numai abordarea cu date verificate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă