12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialORA DE VARĂ 2015. Sâmbătă noaptea, se schimbă ora

ORA DE VARĂ 2015. Sâmbătă noaptea, se schimbă ora

ORA DE VARĂ 2015. În noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 03.00 devine ora 04.00. Astfel, ziua de 29 martie va fi, oficial, cea mai scurtă zi din an. După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore.

CFR a precizat că trenurile vor circula normal: ” 69 de trenuri, din care 6 trenuri internaționale, 26 InterRegio și 37 Regio aflate în circulație între 3,01 și 4,00 (ora iarnă), vor ajunge la destinație cu orarii modificate. Având în vedere că și în țările vecine această trecere se face în aceeași zi de duminică, 29 martie 2015, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare”.

Citește și: ORA DE VARĂ 2015. Trenurile vor circula normal

ORA DE VARĂ. Perturbările produse de schimbarea orei pot fi nefaste pentru sănătate și pot tulbura nu doar somnul, ci pofta de mâncare, capacitatea de muncă, concentrarea și stările de dispoziție. Pentru a diminua efectele cât mai mult, specialiștii fac câteva recomandări pentru a trece cu bine la ora de iarnă.

Este bine să mergem la culcare cu o oră mai târziu sâmbătă seara. În acest fel, numărând aceleași ore de somn, trezirea de dimineață se va face la o oră considerată ca obișnuită.

Citește și: ORA DE VARĂ 2015. Când se dă ceasul înainte

ORA DE VARĂ 2015. Specialiștii ne sfătuiesc, totuși, să nu lenevim prea mult duminică în pat. Dacă dormim prea mult, riscăm ca duminică seară să nu ne fie somn la ora când trebuie să mergem la culcare.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă