8.5 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialOprea, Barbu și cu Ghiță ar sări la bătăiță. Cine e adevăratul...

Oprea, Barbu și cu Ghiță ar sări la bătăiță. Cine e adevăratul autor al conspirației | OPINIE

Oprea, Barbu și cu Ghiță ar sări la bătăiță. Cine e adevăratul autor la conspirației

Tot aud în ultimele zile din gura unor „specialiști” cuvântul manipulare. Adică tot ce se întâmplă legat de Oprea de-o săptămâna încoace e rodul unor minți diabolice. Pai hai sa vedem care-s motivele şi cine participa la conspirație.

După ce trimite sms-uri către colegii din Senat ca să-l scape de Justiție, iar nesimțiții ăia chiar asta fac, Gabriel Oprea începe să dea nişte declarații absolut revoltătoare. E nevinovat, polițistului i se spusese să stea acasă, iar el, marele general cu cinşpe mii de stele, venea obosit din misiune, de la datorie vezi-Doamne, în acea seară.

De parcă tocmai se luptase corp la corp cu nişte clanuri și desființase câteva de rețele de trafic de droguri în ziua aia, adică nu zăcea pur şi simplu pe bancheta din spate a unei mașini de lux cu care dribla ambuteiajele din Capitală. Impresia lăsată a fost aceea că, odată văzându-se scăpat, a început să redevină superior. Ba chiar ne-a spus că dacă au existat colegi care l-au susținut prin vot, trebuie că e ceva suspect acolo în dosar. Apoi explicația aia penibilă cu bancheta din sapte.

Pentru că a nu ştiu câta oară un parlamentar fusese făcut scăpat din fața Justiției, oamenii s-au revoltat. Atenție, se ceruse doar începerea urmăririi penale, mai era o cale lungă până la un verdict final, iar un avocat bun n-ar trebui să aibă probleme cu un astfel de proces.

Dar oamenii au fost scoşi în stradă atât de declarațiile lui Oprea, cât şi de cele ale susținătorilor săi publici, care s-au grăbit să jubileze sau să bată câmpii.

A urmat protestul, unul foarte civilizat de altfel, pe fondul discuțiilor de reluare a votului în cazul Oprea.

Ca nu cumva să se liniștească lucrurile vine declarația senatorului Daniel Barbu.

Nici mai mult, nici mai puțin, acest domn spune că meseria lui, de politician în Parlament, este mai riscantă decât cea a unui soldat în Afganistan. Că el își pune sănătatea, ba chiar și viața în joc doar pentru că e politician. După tot ce se întâmplase în ultimele zile, dacă cineva ar fi vrut să nu se stingă revolta, exact asta trebuia să spună. Ce-or gândi militarii care se află chiar acum în Afganistan? Dar cei care sunt acum acasă invalizi sau rudele celor care s-au întors în sicrie de zinc? Un răspuns a primit deja. Sigur vor mai veni.

Daniel Barbu abia votase împotriva cursului firesc al Justiției, acelaşi Daniel Barbu care se gândea cu voce tare să taie din banii bolnavilor de SIDA.

Şi peste toate, vine capac, declarația lui Sebastian Ghiță care i-a amenințat aproape direct cu bătaia pe oamenii care îndrăznesc să protesteze.

Parte în parte, ca pe maidan. Că face el o contramanifestație dacă mai vrea cineva să rupă gardul clădirii în care oricum nu mai e nimeni de marți după-amiaza.

Vă reamintesc faptul că vinerea nu se mai riscă niciun parlamentar să fie prin Casa Poporului pentru că e zi de mers în teritoriu. Pe 1 septembrie, aleșii noștri și-au votat un nou program prin care ședințele de plen să nu mai aibă loc decât lunea și marțea. Aşa că dispar cu toții de joi, unii chiar de miercuri. Pe lângă faptul că nu s-a înregistrat vreun eveniment, vineri seara, oamenii care au protestat nu aveau cum să deranjeze nici măcar verbal vreun ales. Dar lasă, că data viitoare vine Ghiță.

După tot acest scandal hop și decizia lui Oprea de a demisiona din Senat și de a se pune la dispoziția Justiției. Prea târziu.

Haideți să facem un mic exercițiu de gândire. Dacă Gabriel Oprea s-ar fi pus la dispoziția Justiției din prima, ar fi arătat că e într-adevăr bărbat și general cu 4 stele. O mamă și-ar fi plâns copilul în liniște și nimeni n-ar mai fi ieșit în stradă. Ghiță n-ar fi avut pe cine să mai amenințe și probabil că nici Daniel Barbu n-ar mai fi avut nevoie să ne explice cum își riscă viața la loc călduț pe un salariu pentru care mulți dintre români chiar sunt gata să-și pună viața gaj.

Adică oamenii ăștia au tot turnat gaz pe foc şi voci docte-atotştiutoare ne explică pe ton grav că e manipularea nu ştiu cui, iar noi ar trebui să credem? Cum ar trebui să reacționăm la toate declarațiile astea? Că mie  îmi par făcute ca să țină lumea în stradă.  

Nu e nicio manipulare în spatele a tot ceea ce s-a întamplat, e doar prostia, îngâmfarea şi tupeul unor îmbuibați care-au transformat Casa Poporului în Casa Luptei lor cu Poporul. Cum să respecte cineva un Parlament al cărui reprezentant te amenință cu bătaia sau își bate joc de cei care chiar sunt sub amenințarea gloanțelor? Unii o să mă acuze că generalizez, dar sunt totuși prea multe astfel de declarații pentru ca oamenii să creadă altceva.

Şi dovadă că tupeul n-are limite, aud că şi PSD ar vota acum împotriva lui Oprea, ba chiar şi lui Tăriceanu i se pare ok reluarea votului. Aş spune că e şi asta o manipulare, dar n-am loc de dezbaterea cutremurului. Sigur acest seism a fost scos acum ca să ne abată atenția de la subiectele cu adevărat importante.

Cele mai citite

Florinel Coman, dorit înapoi la FCSB! Gigi Becali plănuiește transferul

Florinel Coman, fostul atacant al FCSB și actual jucător la Al Gharafa în Qatar, a fost prezent în tribune la meciul dintre FCSB și...

CCR: Elevii din școlile particulare și confesionale au dreptul la burse de merit și de reziliență

Curtea Constituțională a României a stabilit că Ministerul Educației a încălcat legea fundamentală prin eliminarea dreptului elevilor din școlile particulare și confesionale de a...

Horoscop 10 noiembrie 2024. Berbeci, atenție la mici conflicte!

Horoscop 10 noiembrie 2024. Fiecare semn are parte de o energie unică în acest weekend. Descoperă previziunile astrale pentru acest sfârșit de săptămână! Fiecare...
Ultima oră
Pe aceeași temă