27.6 C
București
miercuri, 12 august 2026
AcasăSpecialONU: Liderii celor două comunități din Cipru vor să intensifice procesul de...

ONU: Liderii celor două comunități din Cipru vor să intensifice procesul de pace

Președintele Nikos Anastasiadis și liderul cipriot turc, Mustafa Akinci,vor să intensifice procesul de pace, în scopul de a reuni insula divizată, sub o umbrelă federală, a declarat consilierul special al secretarului general al ONU, Espen Barth Eide, după o întâlnire de 4 ore și jumătate, care a avut loc vineri la Nicosia, scrie „Pulsul Afroditei”, primul ziar românesc din Cipru, citat de Agerpres. 

Potrivit in-cyprus.com, citat de Pulsul Afroditei, Eide a precizat că cei doi lideri au reconfirmat dorința de a negocia, având în vedere interesele comunităților lor, respectând în același timp și sensibilitățile comunității celuilalt.

Ședința la nivel înalt din 30 octombrie a fost a zecea de la începutul discuțiilor reluate în luna mai, în timp ce totalul reuniunilor celor doi negociatori principali a ajuns la 50. Grupurile de lucru s-au întâlnit de 87 de ori până acum.

În declarația sa, Eide a mai precizat că cei doi lideri s-au întâlnit într-un climat de cooperare, reafirmând o viziune comună pentru un Cipru unit, așa cum s-a stabilit la 11 februarie 2014.

Liderul cipriot grec Nikos Anastasiadis, președintele Republicii Cipru, a cărui autoritate nu se întinde decât asupra jumătății sudului insulei, și cipriotul turc Mustafa Akinci, liderul Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN, recunoscută doar de Turcia), „au fost de acord să se întâlnească de cel puțin șase ori” în noiembrie, a anunțat Eide, citat de agenția France Presse, pe de altă parte.

Discuțiile ar trebui să abordeze probleme spinoase, cum ar fi ajustările teritoriale, împărțirea puterii și drepturile de proprietate.

Insula mediteraneană Cipru este divizată de la invazia în 1974 a părții sale de nord de către Turcia, ca reacție la o lovitură de stat naționalistă ce viza alipirea insulei la Grecia și a provocat îngrijorarea minorității vorbitoare de limbă turcă a insulei, amintește AFP.

Zeci de mii de ciprioți au fost strămutați, mai ales un transfer de populații între sudul insulei devenit majoritar vorbitor de limbă greacă și nordul devenit majoritar vorbitor de turcă.

Orice eventual acord de pace va fi supus unui referendum.

În anul 2004, un plan de reunificare a fost respins de ciprioții greci într-un referendum.

Cele mai citite

Când România stinge lumina, cine deschide casa de marcat?

Vreau să știu, de ce România a avut nevoie de o Dunăre aproape secată, ca să descopere cât de vulnerabilă este?Trebuie să ne uităm...

Olaru a strălucit, dar a plecat învins! Royale Union, eliminată dramatic din Liga Campionilor

Darius Olaru a oferit o pasă decisivă în returul cu Bodo/Glimt, însă formația belgiană a fost eliminată după un gol primit în prelungiri și...

Popovici a impresionat din nou la Paris! Mesajul transmis înaintea finalei de 100 m liber

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 de metri liber cu un nou record al Campionatelor Europene și spune că principalul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă