11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialONU condamnă tortura din închisorile siriene

ONU condamnă tortura din închisorile siriene

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a prezentat, luni, un document prin care condamnă generalizarea torturii în închisorile din Siria şi deplânge utilizarea acestor practici barbare de către grupări înarmate, relatează AFP, citată de Mediafax. Documentul întocmit de oficialul ONU, care a chestionat 38 de persoane supuse torturii, prezintă mărturii anonime tulburătoare.

Raportul ONU descrie o "generalizare a torturii şi relelor tratamente în centrele Guvernului".

Potrivit raportului, mai multe grupări înarmate, "în principal Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), Frontul al-Nusra, Ahrar al-Shamm, Asifat al-Shamal şi Liwa al-Tawhid dispun de centre de detenţie" în care bărbaţi, femei şi copii sunt torturaţi.

"Rezultatele noastre confirmă că tortura este frecvent utilizată atât în centrele guvernamentale de detenţie din Siria, cât şi de către unele grupări înarmate", afirmă Pillay.

Potrivit raportului, "bărbaţi, femei şi copii sunt frecvent răpiţi de pe străzi, din case şi de la locurile de muncă, sau sunt arestaţi la posturi de control ale Guvernului, apoi transferaţi într-unul dintre zecile de centre de detenţie oficiale sau secrete ale Guvernului".

Aceste persoane sunt de regulă deţinute în secret, pe termen nelimitat şi transferate uneori de la un centru la altul, condamnă ONU, care precizează că printre centrele de detenţie figurează cazărmi ale armatei şi aeroporturi.

Numeroase cazuri descrise în raport evocă deţinuţi imobilizaţi sau atârnaţi de perete, cu ochii legaţi, şi care sunt ulterior loviţi, arşi, electrocutaţi şi torturaţi cu diferite obiecte.

Înaltul Comisar a înregistrat şi cazuri de abuzuri sexuale la adresa unor bărbaţi şi femei.

În general, tortura este utilizată "imediat după arestare şi pe parcursul primelor zile sau săptămâni de detenţie şi de interogatorii".

Persoanele torturate sunt de diferite orientări religioase sau etnii, potrivit ONU. "Mulţi sunt activişti, adesea studenţi, dar şi avocaţi, personal medical şi lucrători în domeniul umanitar", potrivit raportului.

Conform ONU, tortura constituie o crimă împotriva umanităţii atunci când este utilizată în mod generalizat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă